logo

Căsătoria: de ce doi oameni ar trebui să-și oficializeze relația în fața statului


https://www.ipn.md/index.php/ro/casatoria-de-ce-doi-oameni-ar-trebui-sa-si-oficializeze-7978_1045786.html

În ultimii zece ani, numărul căsătoriilor înregistrate în Republica Moldova a scăzut cu aproape opt mii. Datele Biroului Naţional de Statistică arată o descreștere a numărului căsătoriilor de la peste 29 de mii în anul 2007, până la aproape 21 de mii în anul 2017. Solicitat de IPN, avocatul Dumitru Sliusarenco, de la „Promo-LEX, este de părere că scăderea numărului căsătoriilor este legată, în primul rând, de descreșterea populației, ca urmare a migrației masive. Un alt motiv, mai puțin specific însă pentru Moldova, ar fi faptul tineri adoptă viziuni mai liberale şi nu mai consideră căsătoria ca pe un lucru necesar.

Cu toate acestea, potrivit avocatului, căsătoria reprezintă o formă de protecție a unei relații dintre doi parteneri. „Prin căsătorie se reglementează drepturile și obligațiile soților față de creșterea copiilor. De asemenea, în caz de divorț, care sunt drepturile și obligațiile fiecărui părinte. Se poate stabili cine va prelua custodia copiilor, cine are grijă de copii, cine plătește pensia alimentară. De asemenea, prin căsătorie se reglementează, care sunt proprietățile fiecărui  partener, ce proprietăți îi revine fiecărui dintre soți în caz de divorț, cum vor fi împărțite bunurile obținute pe perioada căsătoriei. Totodată, prin căsătorie sunt reglementate moștenirile, în cazul în care unul dintre soți decedează”, precizează avocatul.

Dumitru Sliusarenco spune că relațiile neoficializate sunt mai puțin reglementate și, din acest motiv, prezintă mai multe riscuri pentru fiecare partener. O relație neînregistrată oferă mai puține drepturi. De exemplu, persoana nu are dreptul să pretindă la moștenirea lăsată de partener, dacă nu există testament. Proprietățile și bunurile obținute împreună de parteneri în perioada relației, de asemenea, nu sunt reglementate. În caz de despărțire, bunurile obținute, cum ar fi o casă, mașină și alte bunuri, este dificil de împărțit, deoarece este foarte greu de demonstrat în instanță contribuția și aportul fiecărui partener pentru fiecare bun în parte.

Interesul statului pentru oficializarea relațiilor dintre doi parteneri este determinat de mai multe motive, menționează avocatul. Căsătoria permite statului să ducă o evidență a familiilor și a copiilor. Ca urmare, sunt elaborate și aplicate politicile statului privind serviciile sociale, medicale și alte forme de protecție.

Potrivit legislației Republicii Moldova, încheierea căsătoriei este permisă dintre un bărbat și o femeie care au împlinit vârsta de cel puțin 18 ani, iar în anumite situații obiective căsătoria poate fi permisă și dacă partenerii  nu au vârsta majoratului, însă nu mai puțin de 16 ani. Încheierea căsătoriei se efectuează în termen de o lună din data depunerii declarației. Declarația se depune la Serviciul stare civilă sau primăria localității în a cărei rază teritorială domiciliază unul dintre viitorii soți, părinții acestora sau rudele apropiate dacă cel puțin unul din soți este orfan.

La încheierea căsătoriei se achită taxa de stat de 20 de lei. La dorință, oficierea căsătoriei poate fi efectuată în mod solemn, contra plată. Prețul oscilează între 100 și 500 de lei, în funcție de scenariul ales și dacă este sau nu solicitată sala de banchet. Dacă căsătoria este oficiată în afara programului de lucru, în zile de odihnă sau în afara oficiului de stare civilă, se plătește suplimentar, iar costurile depășesc 1000 de lei și nu includ cheltuielile de transport.