logo

Casa de cultură din satul Carmanova, renovată cu sprijinul UE


https://www.ipn.md/index.php/ro/casa-de-cultura-din-satul-carmanova-renovata-cu-sprijinul-ue-7967_1045145.html

Casa de cultură din satul Carmanova, din stânga Nistrului, a fost renovată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova, transmite IPN.

„Satul Carmanova a fost fondat acum 200 de ani de nemți, în mare parte din Germania și Franța (Alsacia), precum și de familii din Polonia și Ungaria. Primul nume al localității este Neudorf. Renovarea casei de cultură în acest sat are o însemnătate deosebită pentru Uniunea Europeană și statele membre: este un simbol al istoriei comune cu acest teritoriu și localnicii săi, și o dovadă a faptului că această istorie comună continuă zi de zi, inclusiv prin efortul de a îmbunătăți condițiile pentru populația locală”, a declarat Fabien Schaeffer, manager de proiecte în cadrul Delegației UE în Republica Moldova, citat într-un comunicat de presă.

UE a alocat fonduri în valoare de 150,7 mii de euro pentru renovarea clădirii. Aceasta a fost construită în 1970 și nu a fost reparată niciodată.

După reparațiile de acum, edificiul a fost dotat cu un sistem modern de încălzire. „Datorită temperaturii constante, picturile, costumele și alte articole sunt păstrate în condiții adecvate. Avem zece echipe de creație. Lucrăm în tehnicile kinusayga, „sand art”, și multe altele. Cercurile de dans, canto, dar și concertele se vor desfășura în condiții confortabile”, afirmă Natalia Stoian, șefa casei de cultură.

Casa de cultură din Carmanova este unul dintre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”.