logo

Casa de ambalare de la Costeşti a devenit funcţională


https://www.ipn.md/index.php/ro/casa-de-ambalare-de-la-costesti-a-devenit-functionala-7966_1024068.html

Casa de Ambalare de la Costeşti a devenit funcţională datorită sprijinului oferit prin Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Programul României de Cooperare pentru Dezvoltare (RoAid), precum şi contribuţiilor din partea producătorilor locali asociaţi în cooperativa FructBioImpex. În cadrul evenimentului de lansare, desfăşurat astăzi, 3 decembrie, a fost organizată o vizită în sala de ambalare, unde recent au fost instalate şi puse în funcţiune echipamentul frigorific şi liniile de sortare şi ambalare a strugurilor, transmite IPN.

Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, a declarat că acest proiect contribuie la creşterea competitivităţii agricultorilor din Republica Moldova, astfel încât accesul pe piaţa comunitară să fie rapid şi durabil. „România rămâne, în continuare, dispusă să ofere sprijin autorităţilor Republicii Moldova pentru implementarea reformelor necesare aplicării Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE”, a notat oficialul.

La rândul său, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, James D. Pettit, a menţionat că finalizarea construcţiei casei de ambalare de la Costeşti, împreună cu alte activităţi desfăşurate de ACED, demonstrează angajamentul SUA de a ajuta Republica Moldova să devină un stat european pe deplin democratic, independent şi prosper.

Casa de ambalare a fost construită în cadrul proiectului de dezvoltare regională „Grup de producători şi casă de ambalare pentru servicii moderne de marketing la export", cu suportul Guvernului SUA şi a Guvernului României. Proiectul ACED a participat activ la realizarea acestui proiect prin oferirea serviciilor de consultanţă şi instruire tehnologică, managerială şi juridică pentru angajaţii primăriei Costeşti şi Asociaţiei Producătorilor de Struguri de Masă din aceeaşi localitate. Prin ACED, Programul României de Cooperare pentru Dezvoltare a finanţat implementarea unor noi metode de păstrare şi ambalare a strugurilor şi organizarea unei vizite de studiu pentru membrii Asociaţiei în Italia, pentru a studia metodele de cooperare a producătorilor de struguri de masă în domeniile marketing şi vânzări.

Casa de ambalare de la Costeşti are două linii de ambalare a strugurilor, cu capacitatea de şase tone pe oră, şi un frigider cu capacitatea de 1 500 de tone. Beneficiarul este primăria Costeşti şi va fi gestionată de FructBioImpex.