logo

Captură de droguri de peste un milion și jumătate de lei


https://www.ipn.md/index.php/ro/captura-de-droguri-de-peste-un-milion-si-jumatate-7967_1106613.html

Activitatea unui grup infracțional specializat în introducerea prin contrabandă în Republica Moldova și comercializarea ulterioară a drogurilor sintetice este documentată de oamenii legii. Este vorba despre droguri în proporții deosebit de mari, comercializate inclusiv prin intermediul magazinelor online de pe aplicația Telegram. Pe piața neagră, valoarea substanțelor narcotice depășește 1,5 milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, banii transmiși pentru procurarea drogurilor erau transferați ulterior pe conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova pe numele persoanelor interpuse.

În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au identificat administratorul unui canal specializat în comercializarea substanțelor narcotice. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr cu vârsta de 22 de ani, domiciliat în Chișinău.

Cu suportul mascaților din Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” au fost efectuate percheziții corporale, dar și la domiciliul și adresa vizitată frecvent de către bănuit. Polițiștii au ridicat 120 de pastile ,,Ectasy”, 131 de timbre LSD, 120 de grame de amfetamină, 160 de grame de MDMA și un telefon mobil.

În timpul unei alte percheziții efectuate au mai fost identificate alte trei persoane, cu vârstele de 22 și 24 de ani, în timp ce consumau droguri. Toate au fost reținute pentru 72 de ore.

Ulterior, în urma acțiunilor de urmărire penală, ofițerii de investigație au ridicat dintr-un microbuz de pe ruta Germania-Republica Moldova un colet neînsoțit destinat bănuitului. În urma examinării coletului, au fost depistate 1000 de pastile „Ecstasy”, 1,5 kg de amfetamină și 200 de grame de cocaină.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, faptă care prevede pedeapsa cu închisoare de la 7 la 15 ani.