logo

Căprioară rănită, salvată și eliberată la Ungheni


https://www.ipn.md/index.php/ro/caprioara-ranita-salvata-si-eliberata-la-ungheni-7967_1112157.html

O căprioară rănită, găsită în satul Petrești, raionul Ungheni, a fost salvată și eliberată în natură după ce a primit îngrijiri din partea unui localnic și a autorităților de mediu, transmite IPN.

Animalul a fost descoperit pe 8 februarie de Alexandru Budeanu, membru al Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova. Acesta a adăpostit căprioara și i-a oferit îngrijiri până când starea sa s-a îmbunătățit. Ulterior, inspectorii de mediu din Ungheni, împreună cu silvicultorii întreprinderii pentru silvicultură „Silva-Centru” Ungheni, au preluat animalul și l-au eliberat într-un habitat natural sigur.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, colaborarea dintre autorități și comunitate a fost esențială în salvarea căprioarei, iar astfel de acțiuni contribuie la protejarea faunei sălbatice.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!