logo

Cancelarul Germaniei sosește astăzi la Chișinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/cancelarul-germaniei-soseste-astazi-la-chisinau-7965_1106647.html

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, urmează să sosească astăzi în Republica Moldova. În legătură cu vizita de lucru a oficialului german, în capitală va fi restricționat temporar traficul pe anumite străzi, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că restricțiile de circulație se vor aplica pe bulevardul Dacia, strada Ciuflea, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, strada Bănulescu-Bodoni, București, Alexandr Pușkin, Veronica Micle și 31 august 1989.

Președinta Maia Sandu îl va întâmpina la Președinție pe cancelarul federal al Germaniei la ora 17.05, iar la 18.10 cei doi lideri vor susține o conferință de presă.

Olaf Scholz a vizitat Republica Moldova anul trecut pe 1 iunie, când a participat, alături de alți lideri europeni, la Summitul Comunității Politice Europene.

Ultima vizită bilaterală a unui cancelar german în Republica Moldova a avut loc acum 12 ani.