logo

Campania „Oamenii Timpului” a trecut Prutul


https://www.ipn.md/index.php/ro/campania-oamenii-timpului-a-trecut-prutul-7967_1021920.html

Campania „Oamenii Timpului”, în cadrul căruia anual sunt desemnate personalităţi din 10 domenii şi care se desfăşoară concomitent în 6 judeţe din nord-estul României, s-a extins  în Chişinău şi Cernăuţi. Proiectul este organizat în baza acordului trilateral de cooperare culturală Iaşi-Chişinău-Cernăuţi şi a fost prezentat astăzi, 11 august, la Primăria capitalei, transmite IPN.

„Oamenii Timpului” este un eveniment anual iniţiat de revista de cultură contemporană „Timpul” din Iaşi şi organizat de Asociaţia Revistei Timpul (ART, România), în parteneriat cu instituţii administrative şi culturale, precum şi cu instituţii academice şi economice. Directorul revistei, Florin-Daniel Şandru, a declarat că iniţiativa vizează identificarea şi premierea celor mai semnificative personalităţi din 10 domenii. Este vorba despre literatură, arte, educaţie şi cercetare, societate civilă, diplomaţie publică, memorie şi istorie, jurnalism, tinere valori, sănătate, antreprenoriat.

În perioada premergătoare Galei „Oamenii Timpului”, care va avea loc pe 12 decembrie la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, în fiecare din cele 9 oraşe incluse în campanie va avea loc o mini-gală, în cadrul căreia vor fi anunţaţi nominalizaţii locali. Ulterior, din rândul acestora, vor fi aleşi câştigătorii.

Viceprimarul de Iaşi, Mihai Chirică, la iniţiativa căruia proiectul a fost extins şi peste Prut, a declarat că personalităţile şi cei pe care îi considerăm modele în viaţă trebuie să-i apreciem şi să le aducem recunoştinţa. „Acestă triadă Iaşi-Cernăuţi-Chişinău vine să întregească poate un gând care nu s-a născut în minţile noastre, dar cu siguranţă avem obligaţia să-l ducem şi mai departe de minţile noastre, când vorbim despre o singură naţiune, o singură limbă şi un singur popor”, a notat viceprimarul.

Viceprimarul de Chişinău, Nistor Grozavu, a declarat că datorită acestui proiect personalităţile din Republica Moldova şi cele de peste Prut se vor transforma într-un nucleu comun pentru acest teritoriu, de pe ambele maluri, şi aceasta ar reprezenta adevărata unire.

Publicul din oraşele participante la această acţiune va avea posibilitatea de a propune, până pe 15 septembrie, pe platforma www.oameniitimpului.ro, www.facebook.com/OameniiTimpului, nominalizări locale pentru fiecare dintre cele 10 categorii supuse jurizării. Rezultatele finale ale etapei de votare publică vor fi supuse unui proces suplimentar de jurizare şi validare. Voturile online vor conta în proporţie de 40%.