logo

Camera de Comerț și Industrie Moldova-China organizează o misiune la o expoziție internațională din China


https://www.ipn.md/index.php/ro/camera-de-comert-si-industrie-moldova-china-organizeaza-o-7966_1096852.html

Camera de Comerț și Industrie Moldova-China organizează o misiune la expoziția internațională de vinificație în industria vinului care se va desfășura în perioada 8-12 iunie în Republica Populară Chineză, regiunea Ningxia. Organizatorii evenimentului din China oferă expozanților din Moldova locuri gratuite și standuri de bază. Paralel, în perioada 9-10 iunie, va fi organizată și o conferință internațională pentru viticultură la care va participa și o delegație guvernamentală din Republica Moldova, condusă de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al agriculturii și industriei alimentare.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China, Boris Foca, a menționat că la conferință vor participa oficiali guvernamentali de rang înalt, experți, oameni de știință și reprezentanți ai afacerilor din țările care sunt principalii producători de vin din întreagă lume. Evenimentul este organizat în comun de Ministerul Agriculturii și Afacerilor Rurale din China, Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), Guvernul local. Potrivit lui Boris Foca, este de așteptat ca acesta să fie unul dintre cele mai ambițioase și influente evenimente din domeniul vinificației din ultimii ani.

În paralel cu evenimentul dat va avea loc și expoziția internațională de vinificație în industria vinului. „Noi, Camera de Comerț Moldova-China, împreună cu Camera de Comerț a Republicii Moldova, cu suportul Ambasadei Republicii Populare Chineze de la Chișinău și Ambasadei Republicii Moldova din Beijing vrem să creăm această misiune ca toate companiile care doresc să participe la expoziție să se înscrie în următoarele zile”, a spus Boris Foca.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China a afirmat că din delegație va participa și un coordonator din partea Camerei de Comerț care va avea grijă de toate cele necesare la fața locului. „În afară de expoziție, va fi și un program suplimentar care va include și niște vizite la producătorii autohtoni, vom include și niște vizite turistice în regiune. Totodată, vom asigura traducere în și din engleză, română, rusă, limba chineză”, a precizat Boris Foca.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China a adăugat că Ningxia, Yinchuan, este o regiune autonomă din zona de centru-vest a Chinei. Este una din regiunile care are ca bază cultivarea viței-de-vie și producerea de vinuri.

În perioada 1-5 mai, Camera de Comerț și Industrie Moldova-China a organizat o misiune economică la Canton Import & Export Fair, care s-a desfășurat la Guangzhou, în Republica Populară Chineză.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.