Câinii şi pisicile vor avea paşaport
https://www.ipn.md/index.php/ro/cainii-si-pisicile-vor-avea-pasaport-7967_984329.html
Câinii, pisicile şi dihorii domestici vor avea paşaport, după ce Guvernul a operat miercuri, 4 august, modificări la Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate animală aplicabile animalelor de companie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit ministrului agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc, aceste modificări au fost elaborate în baza unei decizii a Comisiei Europene. Paşaportul va fi de culoare albastră, va conţine fotografia animalului, precum şi datele despre vaccinurile antirabice, condiţiile de sănătate, numele deţinătorilor şi alte informaţii importante.
Paşapoartele vor fi eliberate de către Agenţia sanitar-veterinară şi vor avea un preţ „rezonabil”, a specificat Valeriu Cosarciuc. De asemenea, va fi creat un sistem informaţional de monitorizare pentru identificarea şi înregistrarea animalelor de companie.
Ministrul a explicat necesitatea înregistrării animalelor de companie ca fiind dictată de situaţia epidiemiologică îngrijorătoare, precum şi preocupările societăţii civile privind protecţia animalelor.
Sistemul informaţional va fi creat pe parcursul a doi ani pe bani alocaţi din buget şi din taxele pentru serviciile prestate achitate de către deţinătorii de animale de campanie. Dacă deţinătorii animalelor nu se vor încadra în termenul acesta vor fi sanţionaţi.