logo

Buletinele de vot transmise la Moscova nu au fost epuizate, vicepremier


https://www.ipn.md/index.php/ro/buletinele-de-vot-transmise-la-moscova-nu-au-fost-8013_1108359.html

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, susține că cele 10 mii de buletine de vot, distribuite celor două secții de votare de la Moscova, Federația Rusă, nu au fost epuizate, transmite IPN.

„Chiar dacă am oferit două ore în plus (de votare). Acest mit despre epuizarea buletinelor nu s-a adeverit”, a declarat Mihai Popșoi pentru presă, spunând că toate încălcările semnalate vor fi analizate.

Ministrul le-a mulțumit tuturor cetățenilor care s-au mobilizat într-un mod exemplar la alegerile din 20 octombrie. „Rezultatul pozitiv pe care l-am obținut a fost apreciat nu doar aici, în țară, dar și de către toți partenerii internaționali, care au felicitat Republica Moldova și poporul Republicii Moldova pentru acest rezultat bun”, a mai spus vicepremierul Popșoi.

În total, în Federația Rusă au fost expediate 10 mii de buletine de vot, câte 5 mii pentru fiecare din cele două secții. În ziua alegerilor, programul acestora a fost prelungit cu două ore, iar în spațiul public au apărut imagini în care se văd cozi imense. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a venit cu o declarație în care preciza că aglomerațiile de la cele două secții de votare din Rusia au fost create artificial.