logo

Bomboane cu viermi într-un magazin din capitală


https://www.ipn.md/index.php/ro/bomboane-cu-viermi-intr-un-magazin-din-capitala-7967_1016388.html

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor atenţionează cetăţenii să fie atenţi la termenul de valabilitate a produselor pe care le procură. Recent, inspectorii de la agenţie au descoperit  într-un magazin din Chişinău un lot de bomboane cu viermi, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al APC, controlul a fost iniţiat după ce un consumator s-a plâns că în magazinul respectiv sunt comercializate  bomboane  cu viermi. Astfel, au fost prelevate probe de produsele reclamate şi s-a constatat că acestea erau expirate şi că erau

infectate cu viermi. Ca urmare a controlului, s-au mai descoperit şi alte 2 loturi de bomboane care la fel aveau termenul de valabilitate expirat.

Pentru neconformităţile depistate, inspectorii au încheiat procese verbale cu privire la contravenţie şi au eliberat prescripţii de interzicere a loturilor şi înlăturare a neconformităţilor.  Agentul economic riscă o amendă de până 4 mii de lei.

În cazul în care depistează produse cu termenul de valabilitate expirat, consumatorii sunt îndemnaţi să sune la numărul de telefon 022 74-14-64 sau la linia fierbinte şi 0 800 280 28 .