logo

BNM, în contextul evenimentelor din Ucraina: Sectorul bancar al Moldovei rămâne stabil


https://www.ipn.md/index.php/ro/bnm-in-contextul-evenimentelor-din-ucraina-sectorul-bancar-al-7966_1088069.html

Sectorul bancar al Republici Moldova rămâne stabil, robust și rezilient. Acesta dispune de lichidități suficiente care să asigure continuitatea funcționării sale în regim de lucru obișnuit. Comentariul este emis de Banca Națională a Moldovei în contextul evenimentelor din Ucraina, transmite IPN.

„Actualul nivel de reformare și modernizare a sectorului bancar permite dezvoltarea în continuare a acestuia în opțiunile de armonizare la standardele serviciilor financiare din lume. De asemenea, țara noastră are suficiente rezerve valutare care pot fi utilizate în eventuale situații de criză pentru asigurarea stabilității financiare”, se arată într-un comunicat de presă.

Banca Națională a Moldovei monitorizează cu prudență situația dintr-o perspectivă extinsă și este pregătită, conform împuternicirilor sale, să ia măsurile necesare pentru diminuarea riscurilor și a incertitudinilor, precizează instituția.