logo

BNM avertizează EuroCreditBank


https://www.ipn.md/index.php/ro/bnm-avertizeaza-eurocreditbank-7966_1042363.html

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a decis aplicarea sancțiunii cu avertisment față de BC „EuroCreditBank” SA. Decizia a fost luată ca rezultat al controlului complex efectuat la această bancă, în cadrul căruia au fost constatate unele încălcări legislative, transmite IPN.

Banca Națională menționează într-un comunicat de presă că au fost constate încălcări ale Legii instituțiilor financiare, actelor normative emise de BNM și Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. În special, banca nu a respectat cerințele prudențiale referitoare la activitatea de creditare, concentrarea riscurilor, clasificarea activelor, transparența structurii de proprietate a băncii etc.

Potrivit BNM, BC „EuroCreditBank” activează în regim normal și prestează toate serviciile propuse, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontare.