logo

BNM a publicat raportul privind legalitatea acordării creditelor de urgență în 2014-2015


https://www.ipn.md/index.php/ro/bnm-a-publicat-raportul-privind-legalitatea-acordarii-creditelor-de-7966_1072738.html

Acordarea creditelor de urgență Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, în noiembrie 2014 și aprilie 2015, a avut loc în corespundere cu cadrul legal, cu competența Băncii Naționale în calitate de bancă centrală, cu informația cunoscută și obiectivele survenite în acel moment și în conlucrare cu autoritățile competente ale statului. Constarea se conține într-un raport cu privire la legalitatea acordării a creditelor de urgență, prezentat de Banca Națională a Moldovei, transmite IPN.

În raport se menționează că, în perioada anilor 2010-2014, BNM a întreprins măsuri de supraveghere și remediere față de cele trei bănci, cu scopul corectării neregulilor depistate și îmbunătățirii situației lor financiare.

Urmare a deciziei Comitetului Național de Stabilitate Financiară și a Hotărârii Guvernului din 13 noiembrie 2014, prin hotărârile din 27 și 30 noiembrie 2014, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a aprobat acordarea creditelor de urgență celor trei bănci în sumă totală de 9 434,5 milioane de lei. Acordarea creditelor de urgență a avut loc concomitent cu instituirea regimului de administrare specială la cele trei bănci și instituirea moratoriului respectiv.

Creditele de urgență au fost puse la dispoziția celor trei bănci și administratorii speciali solicitau trageri în funcție de necesitățile curente de onorare a obligațiunilor față de creditori. Astfel, din data instituirii administrării speciale la cele trei bănci și până la 28 februarie 2015, BNM a eliberat efectiv credite de urgență acestor bănci, în sumă totală de 7 768,2 milioane de lei: BEM – 5 273,2 milioane de lei, acordați în 11 tranșe, Banca Socială – 1 800,0 milioane de lei, acordați în trei tranșe și Unibank – 695,0 milioane de lei, acordați în șase tranșe.

Pe 13 martie 2015, guvernatorul Băncii Naționale a prezentat Comitetului Național de Stabilitate Financiară o informație cu privire la creditele de urgență acordate celor trei bănci la situația din 28 februarie 2015, prin care constata necesitatea suplinirii garanției de stat, motivând asigurarea onorării integrale a creanțelor persoanelor fizice și ale celor juridice. Astfel, în condițiile în care creanțele neonorate constituiau 9 896,6 milioane de lei, iar activele lichide disponibile ale băncilor constituiau 2 577,2 milioane de lei (inclusiv 1 666,3 milioane de lei – suma neutilizată din creditul de urgență) era necesară suplinirea garanției cu suma între 6 384,5 milioane de lei și 7 319,5 milioane de lei.

Urmare a propunerii Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară din 26 martie 2015, prin hotărârea din 30 martie cu privire la asigurarea stabilităţii sistemului bancar din Republica Moldova, Guvernul a hotărât să accepte propunerea de acordare de către Banca Naţională celor trei bănci a creditelor de urgență în sumă de până la 5 340,0 milioane de lei, în vederea asigurării stabilităţii sistemului financiar şi de emitere a garanțiilor de stat pentru garantarea creditelor de urgență, cu aplicarea respectivă a prevederilor hotărârii Guvernului din 13 noiembrie 2014.

În raport se spune că, în scopul asigurării utilizării conform destinației a mijloacelor din creditele de urgență acordate de către Banca Națională celor trei bănci, au fost aplicate mai multe măsuri. A fost instituit moratoriu asupra unor categorii de creanțe ale persoanelor fizice și juridice care au fost identificate ca și afiliate băncilor. De asemenea, este vorba despre onorarea creanțelor în valoare mai mare de 500 de mii de lei doar după validarea acestora de către Comisia specială creată de Ministerul Finanțelor, urmare a verificării prin prisma conformării persoanelor la prevederile legislației cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului și afilierii lor celor trei bănci.

În anul 2017, organul de audit intern al BNM a efectuat un audit intern în scopul verificării utilizării conform destinației a creditelor de urgență acordate celor trei bănci. Potrivit concluziilor auditului, la acordarea creditelor de urgență au fost instituite mecanisme, care au permis asigurarea utilizării creditelor de urgență conform destinației și au fost întreprinse măsurile posibile și necesare întru neadmiterea utilizării de către administratorii speciali a creditelor de urgență în alte scopuri decât cele enumerate în hotărârea Guvernului din 13 noiembrie 2014, actele normative ale BNM și contractele de credit de urgență. Raportările lunare efectuate de administratorii speciali privind utilizarea creditelor de urgență, precum și rezultatele auditului intern al BNM nu au indicat abateri sau ilegalități privind utilizarea creditelor de urgență de către cele trei bănci conform destinației.


RAPORT cu privire la legalitatea acordării, în perioada 2014–2015, a creditelor de urgență