logo

BM s-a documentat la faţa locului despre efectele proiectului RISP în Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/bm-s-a-documentat-la-fata-locului-despre-efectele-proiectului-7966_975950.html

„Proiectul RISP (Investiţii şi Servici Rurale) ne-a ajutat să creăm 120 de locuri de muncă, pe care ne străduim să le menţinem, chiar şi în această perioadă de criză”, a spus Vasile Mârzac, proprietar majoritar al „Rovacont” SRL din raionul Orhei, în cadrul unei vizite de studiu la această întreprindere, organizată de Oficiul Băncii Mondiale la Chişinău. Firma se specializează în prestarea serviciilor de cusut şi fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. „Am început cu 19 angajaţi. Apoi ne-am extins, am făcut noi angajări. Ne-am bucurat că a fost lansat proiectul RISP, care oferă surse financiare antreprenorilor rurali – dobânzile sunt mai mici şi creditele se dau pe o durată mai mare. Am luat două credite, unul de 250 mii lei în 2003 (RISP-I) şi unul de 350 mii lei în 2006 (RISPII). Creditele ne-au permis să procurăm maşini de cusut noi, instalaţii de călcat, prese pentru aplicarea adezivului, generator de aburi şi alte utilaje. Am stabilit relaţii cu parteneri din Anglia şi Italia, care ne aprovizionează cu materie primă şi cumpără producţia gata. Coasem tot felul de articole de îmbrăcăminte: paltoane, fuste, pantaloni, scurte. Acum avem 220 de angajaţi, 20 de fapt sunt în concedii de maternitate, căci angajaţii sunt în majoritate femei, dar nu ne supărăm, căci vom avea pe viitor oameni care vor veni să lucreze la noi”, a spus proprietarul întreprinderii. Vasile Mârzac a comunicat că în ultimii doi ani, volumul producţiei la întreprindere Rovacont s-a cifrat 6-7 mln lei. „Ne-a mers bine, în anul curent, însă, criza financiară mondială a redus cererea pe piaţă şi au fost nevoiţi şi partenerii noştri să reducă comenzile. Evident, s-a micşorat şi volumul de producţie, aproximativ cu 30 la sută. Dar, în ultimele săptămâni, am mai semnat contracte cu doi parteneri şi sperăm, cel puţin, să înregistrăm în anul acesta un volum de producţie nu mai mic decât cel din anul trecut”, a menţionat omul de afaceri. „Probleme avem, chiar şi cu cursul de schimb. Anul trecut am avut un profit de 27 la sută, dar tot acest profit a fost anulat din cauza oscilaţiilor cursului valutar. Sunt şi alte probleme. Însă ne păstrăm optimismul şi vrem să ne extindem în continuare, să facem o bună reparaţie la întreprindere. Criza nu va dura la la nesfârşit, principalul să păstrăm locurile de muncă”, a adăugat acesta. Martin Raiser, director regional al BM pentru Ucraina, Belarus şi Moldova, şi-a exprimat satisfaţia că întreprinderea lucrează şi că starea de spirit a oamenilor e bună. „Faptul că articolele de îmbrăcăminte de aici sunt exportate în Europa, că Rovacont conlucrează cu parteneri din Anglia şi Italia, din alte ţări ale UE, face ca producţia să se apropie de standardele europene. Desigur, 5-12 euro – sumă care vine la întreprindere de la confecţionarea unui articol – nu este mare. Pentru a obţine o valoare adăugată mai bună, Moldova trebuie să diversifice produsele exportate, să propună pieţei europene produse proprii. Concomitent trebuie de lucrat asupra îmbunătăţirii sistemului de control al calităţi şi în acest sens implementăm aici în Moldova un alt proiect: „Ameliorarea competitivităţii”. Acest proiect va ajuta ca să fie sporită calitatea exporturilor moldoveneşti”, a spus Raiser. Obiectivele RISP constau în continuarea stimulării creşterii în perioada post-privatizare în sectoarele agricol şi rural, prin îmbunătăţirea accesului fermierilor şi antreprenorilor rurali la know-how şi finanţare, precum şi în fortificarea capacităţilor instituţiilor private şi publice pentru a asigura durabilitatea activităţilor.