BM acordă Moldovei trei împrumuturi în cadrul unor proiecte a căror realizare s-a soldat cu rezultate meritorii
https://www.ipn.md/index.php/ro/bm-acorda-moldovei-trei-imprumuturi-in-cadrul-unor-proiecte-a-7966_969920.html
Paul Bermingham, director regional al BM pentru Ucraina, Belarus şi Moldova, şi Mariana Durleşteanu, ministru al Finanţelor, au semnat luni, 2 iunie, trei acorduri de împrumut pentru R. Moldova în sumă totală de 30 mln dolari SUA. Creditele sunt orientate spre consolidarea rezultatelor obţinute în cadrul unor proiecte care deja au fost implementate, transmite Info-Prim Neo.
Mariana Durleşteanu a precizat că 10 mln dolari constituie cel de-al doilea credit pentru susţinerea reducerii sărăciei şi are drept scop intensificarea eforturilor guvernului privind accelerarea ritmului creşterii economice, îmbunătăţirea climatului investiţional şi eficientizarea programelor de cheltuieli ale administraţiei publice.
Cel de-al doilea împrumut, în valoare de 14 mln dolari, este destinat susţinerii Programului naţional de alimentare cu apă şi servicii de salubrizare. Deşi în acest domeniu au fost implementate mai multe proiecte, inclusiv un proiect–pilot al BM, există încă necesităţi stringente. Doar 66 la sută din localităţile rurale ale republicii dispun de sisteme de alimentare cu apă. În cadrul proiectului vor fi consolidate şi capacităţile Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului de a elabora şi supraveghea implementarea programelor de investiţii.
O finanţare suplimentară, în mărime de 6 mln dolari, va fi acordată pentru proiectul de Investiţii şi Servicii Rurale. Această finanţare a fost necesară pentru a diminua pierderile în urma fenomenelor climatice severe. În special, prin stimularea irigării la scară mică în cadrul gospodăriilor ţărăneşti.
Paul Bermingham a spus că aceste credite sunt ultimele acordate Moldovei în programul de trei ani al BM, care finalizează la sfârşitul lui iunie.
„Sunt bucuros să constat că toate creditele acordate de BM în cadrul acestui program de asistenţă au fost valorificate cu susces”, a menţionat Paul Bermingham. Oficialul BM a comunicat că elaborarea noului program de asistenţă pentru Moldova se află pe ultima sută de metri şi că obiectivul principal al acestuia va fi susţinerea procesului de implementare a Strategiei Naţionale de Dezvoltare a Moldovei pe termen mediu.
În prezent în curs de implementare în RM se află 11proiecte în valoare totală de 258 mln dolari, în domeniile gestionării finanţelor publice, ameliorării competitivităţii, în sănătate, educaţie, construcţie de drumuri, agricultură şi în alte domenii.
Moldova a stabilit relaţii de parteneriat cu BM acum 15 ani.