logo

Biserica prăznuieşte Înălţarea Sfintei Cruci


https://www.ipn.md/index.php/ro/biserica-praznuieste-inaltarea-sfintei-cruci-7967_1008062.html

Creştinii ortodocşi care respectă sărbătorile bisericeşti conform calendarului vechi prăznuiesc vineri, 27 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci, una din cele 12 sărbători împărăteşti. Conform tradiţiei, oamenii postesc şi se închină la Sfânta Cruce, care este înalţată de preot.

Solicitată de IPN, maica Teodora de la Mănăstirea de maici, „Sfintele Mironosiţe Marta şi Maria”, a spus că sărbătoare îşi are originea încă din perioada împăratului Constantin, care a învins în luptă după ce a  poruncit ca pe toate scuturile să se facă semnul Sfintei Cruci. După ce a învins în luptă, Împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, la Ierusalim să caute crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Acolo a găsit 3 cruci, una a Domnului, iar două ale tâlharilor răstigniţi împreună cu el.

„În această zi soborul de preoţi urcă pe o catedră şi ridică Sfânta Cruce tot mai sus şi mai sus”, a spus maica. Sfânta Cruce este înfrumuseţată cu busuioc şi flori, se scoate în mijlocul bisericii şi se înalţă în 4 părţi, spunându-se: „Doamne miluieşte” de 100 de ori. În satele mici, unde nu este un sobor de preoţi, Sfânta Cruce nu se ridică, dar se scoate pentru ca să fie văzută de toţi creştinii şi să se închine.

La această sărbătoare este important ca oamenii să ţină post şi să meargă la biserică. Maica Teodora îndeamnă la linişte sufletească şi pocăire.