logo

BeCS propune pași pentru a reduce decalajele salariale din sectorul bugetar și real


https://www.ipn.md/index.php/ro/becs-propune-pasi-pentru-a-reduce-decalajele-salariale-din-8011_1082278.html

Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) propune patru pași care, potrivit formațiunii, vor reduce decalajele salariale din sectorul bugetar și real. Proiectul a fost prezentat de către candidatul BeCS, Olga Rață, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

Ca prim pas, Olga Rață a punctat că va fi utilizat un standard unic de salarizare minimală, în locul celor două utilizate în prezent. Potrivit ei, în acest scop, în economie va fi introdus un salariu minim unic garantat, care va fi utilizat la calcularea salariilor lucrătorilor din sectorul real, dar și pentru angajații din sectorul bugetar.

Al doilea pas ţine de reducerea inegalităţii salariale a angajaților din sectorul bugetar. În acest sens, se va stabili că în următorii doi ani, la luarea deciziilor de majorare a salariilor, se va da prioritate majorării salariilor angajaților din categoriile cel mai puțin plătite. Pentru a reduce inegalitatea veniturilor, inclusiv inegalitatea salarizării, salariile persoanelor cu venituri mici și medii vor fi impozitate la rate mai mici − acesta fiind cel de-a treilea pas.

Şi ultimul, al patrulea, vizează plafonarea remunerării șefilor și adjuncților instituțiilor publice cu autonomii financiare care reglementează diferite sectoare ale economiei. Aici, Olga Rață a adăugat că va fi înăsprit controlul asupra mărimi salariilor șefilor întreprinderilor de stat.