logo

BeCS promite salarii mai mari în educație


https://www.ipn.md/index.php/ro/becs-promite-salarii-mai-mari-in-educatie-8011_1082354.html

Salariul în educație va crește treptat, astfel încât în 2025 acesta va fi cu 30% mai mare decât salariul mediu pe economie. Totodată, în termen de patru ani, toate instituțiile educaționale vor fi conectate la internet de mare viteză, iar numărul locurilor cu finanțare bugetară în universități va fi dublat până în anul 2025. Cu aceste promisiuni vin cei de la Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor în domeniul educației, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi, a declarat că astăzi se atestă o scăderea a numărului de studenți și a cadrelor didactice, iar reformele din anii trecuți nu au adus rezultate. Potrivit lui, educația preșcolară acoperă doar 89,7% din copii cu vârstele cuprinse între 3 și 6 ani, iar asigurarea cu grădinițe este destul de dificilă. Ba mai mult, în unele sate nici nu există instituții de învățământ preșcolar, iar în orașe acestea sunt supraaglomerate. Parlamentarul a menționat că și calitatea învățământului general lasă de dorit, iar învățământul profesional nu este corelat cu cererea de pe piața meseriilor.

Deputatul socialist, Nichita Țurcan, a menționat că urmează a fi identificată necesitatea de instituții preșcolare în fiecare localitate. De asemenea, va fi aprobată oferirea ajutorului anual pentru 1 septembrie familiilor cu copii care studiază în instituțiile de învățământ general. Toți elevii din clasele I-IX-a urmează a fi alimentați gratuit în instituțiile de învățământ. În sistemul de învățământ profesional și tehnic va fi implementat pe scară largă învățământul dual.

BeCS promite că, pe baza mai multor universități de stat vor fi deschise filiale ale universităților străine cu un rating internațional mare și va crește ponderea locurilor bugetare în instituțiile de învățământ de stat. Blocul mai promite aprobarea noii formule de finanțare pentru instituțiile de educație timpurie, asigurarea cu tehnică de calcul și acces la internet a acestora, iar a instituțiilor de învățământ general – cu echipamente de laborator la disciplinele fizică, chimie, biologie, robotică, informatică.

O altă prioritate enunțată este asigurarea accesului elevilor la condiții de apă și sanitație. În domeniului sportului, se propune construcția pistelor pentru bicicliști în orașe; montarea în spații publice a meselor de tenis (ping-pong); construirea terenurilor polivalente pentru mini-fotbal, handbal, baschet, volei etc.