logo

BeCS a desfășurat un marș dedicat familiei tradiționale


https://www.ipn.md/index.php/ro/becs-a-desfasurat-un-mars-dedicat-familiei-traditionale-8011_1082477.html

Copii, părinți şi bunici au participat, sâmbătă, la o acțiune electorală – un marș dedicat familiei tradiționale, organizat de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. La eveniment au participați și reprezentanți ai Bisericii, transmite IPN.

Socialistul Alexandr Odințov a declarat că familia este o alianţă dintre femeie şi bărbat, în care se nasc copii, şi este important să fie păstrate valorile tradiţionale. Potrivit lui, în lumea modernă, lupta pentru drepturile femeilor nu se mai limitează la dreptul la vot sau opinie, acum femeia s-a transformat în o fiinţă puternică, care luptă în armată, se află la conducere şi astfel din ceva fin, care păstra căldura în căminul familial, s-a transformat în ceva brutal. Și modelul bărbatului s-a schimbat, care a pierdut modelul protectorului. Alexandr Odințov a menţionat că şi lupta pentru drepturile minorităţilor sexuale nu mai e la fel şi, în consecinţă, în alte ţări sunt salutate căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Socialistul a mai spus că altă deviere de la valorile tradiţionale ar fi faptul că vârsta la care copiii îşi pot oferi acordul pentru căsătorie a scăzut până la 12 ani. „Totul se face pentru ca omul să devină animal social, dar şi politic, cu care uşor se poate de manipulat”, a mai spus candidatul pe listele BeCS.

Victor Poleacov, candidat  pe listele BeCS,  a venit la eveniment cu soţia. El a menționat că familia reprezintă cea mai importantă instituţie socială, în familie este pusă baza formării omului, în familie are loc transmiterea tuturor valorilor spirituale, culturale şi sociale, din generaţie în generaţie. „Din păcate, există ameninţări serioase la instituţia familiei, e vorba de o ideologie anti-familială creată şi dezvoltată artificial, inclus prin intermediul organizaţiilor internaţionale, care promovează şi în ţara noastră valori străine nouă. Această ideologie e bazată pe lipsirea mamei şi a tatălui de rolurile lor fireşti în familie, pe privarea părinţilor de dreptul de a determina educaţia copiilor săi. Considerăm că rolul nostru cel mai important e să păstrăm, promovăm, consolidăm instituţia familiei. Fiecare copil trebuie să fie crescut, educat în familie, iar familia e exclusiv o alianţă între bărbat şi femeie, dintre mamă şi tată”, a spus Victor Poleacov.

Şi un reprezentant al Bisericii a reiterat că, încă de la începutul lumii, Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia şi le-a zis „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul!”. „Toţi suntem o familie, un popor. Avem un Dumnezeu, o credinţă. Trăiţi frumos, aşa cum a binecuvântat Domnul, cum la cununie se binecuvântează soţul şi soţia, se încununează întru Sfânta treime, adică acolo unde e mama, tata şi copii, acolo e o dragoste dumnezeiască, mai presus decât e orice în lumea asta”, a fost mesajul feţei bisericeşti.

Evenimentul este dedicat Săptămânii Familiei, lansată de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Cu această ocazie, la Chișinău, dar și în centrele raionale se desfășoară marșuri pentru susținerea familiei tradiționale şi festivaluri pentru copii, cu premii, concursuri şi concerte.