Blocul Comuniștilor și Socialiștilor anunță că își face dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului după ce Curtea Constituțională nu a validat mandatul de deputat al candidatului supleant al blocului.
„În premieră în istoria Republicii Moldova, un mandat de deputat, oferit Blocului Comuniștilor și Socialiștilor de către alegători, nu a fost validat. Astfel, o perioadă importantă de timp fracțiunea de opoziție va fi lipsită de un mandat de deputat”, menționează PSRM.
Formațiunea susține că, potrivit opiniei juriștilor, „Curtea Constituțională nu a prezentat niciun argument pertinent din punct de vedere juridic, astfel decizia luată poate fi considerată pur politică, comanditar și beneficiarul căreia este partidul Maiei Sandu”.
„Menționăm că hotărârea instanței cu privire la mandatul de consilier municipal, deținut anterior de Svetlana Popa, nu are legătură juridică cu mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Totodată, Svetlana Popa a prezentat magistraților constatarea instanței de judecată superioare prin care s-a stabilit lipsa de obiecții în raport cu doamna Popa. Dar, niciun argument juridic nu a fost luat în calcul de Curtea Constituțională, decizia fiind aprobată în baza unor argumente pur politice”, se mai arată în comunicatul socialiștilor.
Curtea Constituțională nu a validat mandatul de deputat al Svetlanei Popa, privată de dreptul de a ocupa funcția de consilier în CMC. Curtea a conchis că privarea de „dreptul de a ocupa o funcție de răspundere”, inclusiv de dreptul de a exercita funcția de consilier în CMC, pune în aplicare dispoziția articolului 16 alin. (2) lit. d) din Codul Electoral, care nu permite persoanei sancționate să candideze la funcțiile elective, precum președinte al Republicii Moldova, deputat în Parlament, primar, consilier în consiliile locale etc. Curtea a reiterat că mandatul de deputat nu poate fi validat dacă până la pronunțarea deciziei de validare se dovedește că candidatul cade sub incidența unei condiții de ineligibilitate.
Mandatul BCS a rămas vacant ca urmare a cererii de demisie a deputatului Adrian Lebedinschi.