logo

Bartlomiej Zdaniuk, despre lipsa guvernării: Nu putem valorifica pe deplin tot ce am fi putut să facem împreună


https://www.ipn.md/index.php/ro/bartlomiej-zdaniuk-despre-lipsa-guvernarii-nu-putem-valorifica-pe-deplin-8004_1048593.html

Ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova, Bartlomiej Zdaniuk, consideră că singura consecință a faptului că la Chișinău nu s-a format încă o coaliție majoritară și un Guvern este că nu pot fi implementate diferite proiecte comune la nivel central între Polonia și Moldova. Oficialul polonez a menționat, într-un interviu pentru IPN, că proiectele de nivel local continuă să fie implementate, fără niciun fel de probleme.

„Acolo unde putem continua unele proiecte și unele demersuri, o facem cu societatea civilă, cu puterea locală pentru că avem cu cine să vorbim. În ceea ce privește diferite proiecte la nivel central, așteptăm pentru că nu avem la momentul de față un guvern creat după alegeri. Asta este singura consecință – că nu putem valorifica pe deplin tot ce am fi putut împreună să valorificăm”, a declarat ambasadorul.

De asemenea, Bartlomiej Zdaniuk susține că asemenea situații ca în Republica Moldova se întâmplă și în alte țări europene. „Chiar recent, în unele state, n-am să le menționez care, din Uniunea Europeană, acest proces de constituire a majorității parlamentare a durat mult timp, poate a și durut, multă lume. În unele cazuri chiar peste un an. Asemenea lucruri se întâmplă. În Polonia nu, aici avem o situație în care un partid, acum patru ani, a câștigat majoritatea absolută în ambele camere ale Parlamentului, deci, nu a fost nevoie de o coaliție. O să avem alegeri în toamna anului curent și vom vedea cum se va dezvolta situația”, a spus ambasadorul Poloniei la Chișinău.

În opinia lui, fiecare țară are problemele proprii și, în primul rând, fiecare este preocupat cu ceea ce se întâmplă „la el în curte”. „De aceea, noi nici nu venim cu unele soluții pentru situația din țara dumneavoastră pentru că, în primul rând, considerăm că sunteți un stat independent. Pentru noi independența este un lucru sfânt. De ce să venim noi în alte țări și să le spunem să facă așa sau invers? Sunteți liberi, dar sunteți și responsabili. Voi o să purtați întreaga responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă”, a declarat Bartlomiej Zdaniuk.