logo

Bărbat suspectat de contrabandă cu aur și argint de peste 4 mln lei


https://www.ipn.md/index.php/ro/barbat-suspectat-de-contrabanda-cu-aur-si-argint-de-7967_1102221.html

Un bărbat, cetățean al Turciei, a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău, suspectat într-un dosar de contrabandă cu articole din aur și argint în valoare de peste patru milioane de lei, transmite IPN.

Serviciul Vamal precizează că acțiunile ilegale de contrabandă au fost comise încă în perioada anilor 2018-2019. Atunci, schema fusese destructurată, iar două persoane din Republica Moldova au fost reținute, după au fost condamnate la 3 și 4 ani închisoare. Prima persoană și-a recunoscut vina. Au fost confiscate articolele din aur și argint în valoare de peste patru milioane lei.

La acea etapă, organizatorul a fost dat în urmărire. Bărbatul, originar din Turcia, nu era atunci în Republica Moldova.

Pe 21 ianuarie anul curent, bărbatul de 38 de ani a sosit pe Aeroportul Internațional Chișinău cu un avion de pe cursa Istanbul-Chișinău. El a fost reținut de către ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.