logo

Bărbat rănit într-un accident rutier și omorât în altul produs în drum spre spital


https://www.ipn.md/index.php/ro/barbat-ranit-intr-un-accident-rutier-si-omorat-in-7967_1105263.html

O ambulanță care transporta la spital persoane rănite într-un accident rutier a fost lovită de un automobil, iar în urma impactului unul dintre pacienți, un bărbat de 64 de ani, și-a pierdut viața.

Solicitată de IPN, Mariana Bețivu, ofițer de presă la Inspectoratul General al Poliției, a precizat că, în dimineața zilei de miercuri, polițiștii din Șoldănești au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în apropierea satului Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. Preliminar s-a stabilit că un șofer în vârstă de 35 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit automobilul condus de bărbatul 64 de ani, locuitor al satului Recești. În mașină mai era o femeie de 65 de ani. Toți trei au fost preluați de un echipaj medical.

În drum spre spitalul raional Șoldănești, ambulanța a fost lovită de un automobil condus de un tânăr de 24 de ani, care preliminar s-a stabilit că nu a acordat prioritate ambulanței. Cel de-al doilea accident a fost fatal pentru bărbatul de 64 de ani.

Niciunul dintre șoferii implicați în cele două accidente nu era băut.