logo

Banca Mondială finanţează cu 40 de milioane de dolari modernizarea şcolilor din Republica Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/banca-mondiala-finanteaza-cu-40-de-milioane-de-dolari-modernizarea-scolilor-din--7967_1014464.html

17 şcoli de circumscripţie din diferite raioane din Republica Moldova vor fi renovate şi modernizate în prima etapă a proiectului „Reforma învăţământului în Moldova”, implementat de Ministerului Educaţiei. Proiectul prevede renovarea, până în anul 2018, a circa 90 de instituţii de învăţământ printr-un credit de 40 de milioane de dolari, acordat  de Banca Mondială sub formă de suport bugetar, transmite IPN.

Potrivit unei declaraţii de presă a Ministerului Educaţiei, şcolile au fost selectate dintr-o listă de 43 de instituţii de învăţământ preuniversitar propuse de administraţiile publice locale. Secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Natalia Gavriliţa, director executiv al proiectului „Reforma învăţământului în Moldova”, a declarat că în prima etapă a proiectului au fost selectate raioane care au demonstrat angajament în procesul de implementare a noii metodologii de finanţare în învăţământ şi au gestionat eficient banii alocaţi pentru sistemul educaţional.

Între criteriile de selectare a şcolilor se numără perspectiva şcolii şi a localităţii, numărul de copii în şcoală şi în localităţile învecinate, managementul procesului educaţional, reuşita şcolară şi gradul de implicare a administraţiei şcolare şi a părinţilor.

Până la finele anului curent va fi elaborată documentaţia de proiect pentru lucrările de renovare şi vor fi efectuate unele lucrări de reparaţie la acoperişuri, sistemele de încălzire, vor fi izolaţi termic pereţii etc. Lucrările de bază vor fi realizate în anul 2015.

În prima etapă a proiectului, instituţiile beneficiare sunt: Liceul Teoretic „A. Donici” din Ciuciuleni, r-nul Hânceşti, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Vărzăreşti, r-nul Nisporeni; Gimnaziul din s. Şişcani, r-nul Nisporeni; Liceul Teoretic „Vasile Pârvan” din Goteşti, Cantemir; Liceul Teoretic „A.S. Puşkin” din or. Ungheni; Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sipoteni, Călăraşi; Liceul Teoretic din Ţibirica, Călăraşi; Liceul Teoretic „V. Anestiade” din Sărătenii Vechi, Teleneşti; Liceul Teoretic „A. Mateevici” din or.Căinari, r-nul Căuşeni; Liceul Teoretic din satul Vîsoca, r-nul Soroca; Liceul Teoretic „Ioan Luca Caragiale” din or. Orhei, Liceul Teoretic „Hyperion”, din Gura Galbenei, r-nul Cimişlia; Liceul Teoretic „M. Eminescu” din or.Cimişlia; Liceul Teoretic „L. Blaga” din Iargara, r-nul Leova; Liceul Teoretic din satul Recea, r-nul Râşcani;  Liceul Teoretic „S. Lucaci” din or.Costeşti, r-nul Râşcani; Liceul Teoretic „Vasile Coroban” din oraşul Glodeni.