logo

Avocaţi din Moldova participă la seminare pentru avocaţi în domeniul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului


https://www.ipn.md/index.php/ro/avocati-din-moldova-participa-la-seminare-pentru-avocati-in-domeniul-conventiei--7967_958651.html

Un grup de încă 20 de avocaţi din Republica Moldova participă în perioada 31 martie-12 aprilie la seminarul pentru avocaţi în domeniul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Seminarul este organizat de Directoratul general pentru drepturile omului în cooperare cu organizaţia Juriştii pentru Drepturile Omului (JDO) şi Baroul Avocaţilor, cu susţinerea Comisiei Europene. Potrivit lui Vladislav Gribincea, jurist la JDO, seminarul este organizat în cadrul programului comun al Consiliului Europei şi Comisiei Europene „Dezvoltarea continuă a reformelor democratice în R. Moldova 2004-2006”. Johanna Berger, manager al programului comun, a declarat la deschiderea seminarului că acest program reprezintă o asistenţă concretă pentru implementarea Planului de Acţiuni R. Moldova-UE. Domeniul juridic şi respectarea drepturilor omului are o importanţă mare în prevederile planului, a spus ea. Berger a menţionat că scopul acestor seminare este de a forma o bază de avocaţi care vor fi antrenaţi în aplicarea Convenţiei la nivel naţional. Cursul prevede organizarea a 6 seminare, în 3 grupuri, acesta fiind a 2-lea grup. În total în cadrul seminarilor vor fi instruiţi 60 de avocaţi. De seminare similare beneficiază judecătorii şi procurorii.