logo

Avocat, despre cauze fără de finalitate în instanțele de judecată, tergiversare și incompetență


https://www.ipn.md/index.php/ro/avocat-despre-cauze-fara-de-finalitate-in-instantele-de-7967_1093254.html

Avocata Angela Istrate consideră că problema tergiversării examinării cauzelor în instanța de judecată are un impact negativ asupra înfăptuirii actului justiției. Or, prin această tergiversare nu se aduc doar lezări intereselor și drepturilor justițiabililor, dar sunt aduse prejudicii și bugetului de stat. Se întâmplă atunci când în instanța de judecată se dispune încasarea prejudiciului cauzat prin tergiversarea examinării cauzelor. Apărătoarea a prezentat mai multe exemple de cauze în care examinarea durează ani ÎN ȘIR.

Într-o conferință de presă la IPN, Angela Istrate spune că nu este o noutate faptul că majoritatea absolută a cazurilor de rezonanță în instanțele de judecată au finalitate după ceva ani de examinare. Potrivit ei, un exemplu în acest sens este cauza celor 24 de vameși, mediatizată pe largă în presă. Atunci au fost mediatizate perchezițiile, reținerile, arestările, ședințele de judecată. Însă nici până în prezent această cauză nu este finalizată și se află în curs de examinare în instanța de fond.

„Cu i se datorează acest fapt? Eu nu cred că cineva îi poate imputa neexaminarea în termen rezonabil a cauzei judecătorului. Mai mult, aș spune că acest fapt se datorează anchetei ineficiente efectuate de către CNA, care a pus sub învinuire în cadrul unui dosar 24 de vameși, fără a separa, fără a disjunge cauzele în proceduri separate. Anume faptul că în cadrul cauzei participă 24 de persoane, 24 de avocați, duce la examinarea îndelungată a acestui caz”, afirmă Angela Istrate.

Potrivit ei, în cazul în care se invocă o anchetă defectuoasă, în cadrul procesului, avocații au fost nevoiți să facă un șir de demersuri privind declararea nulă a unor probe care au fost obținute cu încălcarea legislației. Și deși, în opinia apărătorilor, aceste probe trebuie excluse din dosar, ele au fost puse la baza învinuirii.

Avocata a menționat că din start, de la învestirea agentului sub acoperire cu tehnică specială și de la autorizarea măsurilor speciale de investigație, au fost admise încălcări de procedură. Niciuna din bancnotele care au fost transmise pentru presupusul act de corupere pasivă nu a fost depistată la vameșii care au fost perchiziționați. „În cadrul cauzei penale respective, până la moment, nu au fost aduși acei investigatori sub acoperire care practic au provocat această infracțiune. În fine ne trezim cu sentințe de încetare privitor la angajații Poliției de Frontieră și angajații Poliției de Patrulare, precum și de achitări și încetări efectuate de către statul român privitor la cazurile de corupere pasivă, care au fost pornite concomitent cu cazul respectiv în Republica Moldova”, afirmă avocata.

În opinia sa, tergiversarea examinării, nu doar afectează actul de justiție, ci și pune în situație defectuoasă și persoanele care sunt puse sub învinuire. Ele sunt obligate să se deplaseze de la nordul, sudul republicii pentru a se prezenta în instanța de judecată de la Chișinău. Totodată, o parte din persoane au fost suspendate din funcție, fiind nevoite să plece peste hotare ca să-și câștige existența. „Faptul că o cauză este tergiversată, pe care nu este pronunțat un verdict, nu aduce un beneficiu nici societății și nici persoanei puse sub acuzații”, a mai spus avocata.

Conferința face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul Agenției de presă IPN „Suport pentru reforma justiției prin mediatizarea în format multimedia a cazurilor de rezonanță de presupusă injustiție”. Agenția nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă. IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.