logo

Autorităţile nu au formulat nici un răspuns oficial la acţiunile de protest din faţa MAEIE


https://www.ipn.md/index.php/ro/autoritatile-nu-au-formulat-nici-un-raspuns-oficial-la-actiunile-de-protest-din--7965_966414.html

Mişcarea „Acţiunea Europeană” (MAE) pichetează începând cu marţi, 11 septembrie, sediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene în semn de protest faţă de faptul că nici până în prezent nu au fost deschise două consulate româneşti la Bălţi şi Cahul. MAE a înaintat un demers pe numele şefului diplomaţiei moldoveneşti, Andrei Stratan, în care se solicită deschiderea de urgenţă a celor două consulate. Deocamdată formaţiunea nu a primit nici un răspuns oficial. Nici alte formaţiuni politice nu au reacţionat. Un mesaj de salut a fost recepţionat de către organizatorii protestelor din partea deputatului Igor Clipii, unul din liderii Partidului Social-Liberal. Potrivit lui Petrenco, persoanele din faţa Consulatului României manifestă o susţinere foarte slabă pentru acţiunea de protest pe motiv că nu pot părăsi cozile formate, de frică să nu-şi piardă rândul. Anatol Petrencu, liderul formaţiunii a declarat că nedeschiderea celor două consulate se răsfrânge negativ asupra cetăţenilor R. Moldova, care sunt nevoiţi să stea în număr mare în rând pentru a obţine vizele pentru România. Nepermitarea deschiderii unor noi consulate din partea autorităţilor favorizează anumite momente negative în activitatea consulatului de la Chişinău, a adăugat Anatol Petrencu. Acţiunile de protest sunt autorizate de Primăria capitalei şi vor dura până vineri, 14 septembrie. MAE intenţionează să organizeze ulterior o conferinţă de presă cu scopul de a aduce la cunoştinţa opiniei publice şi a ambasadelor Uniunii Europene situaţia tensionată în jurul problemei vizelor şi nedorinţa de colaborare a autorităţilor de la Chişinău. Intenţiile privind deschiderea celor două consulate au apărut la începutul anului curent, după ce România a introdus regimul de vize pentru cetăţenii R. Moldova, ca rezultat al aderării la UE. În cadrul unei întrevederi, avute în luna ianuarie, Vladimir Voronin şi preşedintele României Traian Băsescu au căzut de acord asupra deschiderii, în decurs de 7-10 zile, a celor două consulate. Ulterior, Şeful statului a declarat că „în timpul apropiat, consulatele româneşti la Bălţi şi Cahul nu vor fi deschise”.