logo

Autorii moțiunii împotriva MAEIE avertizează că vor bloca tribuna Parlamentului


https://www.ipn.md/index.php/ro/autorii-motiunii-impotriva-maeie-avertizeaza-ca-vor-bloca-tribuna-7965_1071649.html

Autorii moțiunii simple împotriva activității Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene avertizează că vor bloca tribuna Parlamentului dacă la ședința de vineri, 21 februarie, ministrul de externe, Aureliu Ciocoi, nu se va prezenta la raport. Anunțul vine după ce președinta legislativului, Zinaida Greceanîi, a declarat că moțiunea nu a fost admisă în procedură legislativă de către Biroul Permanent.

Solicitat de IPN, Lilian Carp, deputat în fracțiunea PAS, Blocul ACUM, a declarat că, în cazul în care mâine în plenul Parlamentului nu se va prezenta ministrul de externe, va fi blocată tribuna legislativului. „Nu este pentru prima oară când ei încalcă atât Regulamentul Parlamentului, cât și Constituția în ceea ce privește inițierea unei moțiuni simple”, susține parlamentarul.

Deputatul este de părere că nu s-a dorit examinarea moțiunii pentru „a nu scoate în evidență impotența acestui ministru, care a jignit, în primul rând, toți combatanții care au luptat pentru Independența Republicii Moldova, dar și pentru a nu socate în evidență slugăria lui Dodon față de Rusia, care folosește Republica Moldova în contextul geopolitic favorabil pentru Rusia”. „Eu înțeleg că Dodon este obișnuit să fie totul „la buzunar”, începând de la procuror, dar Parlamentul nu este consiliul familiei lui Dodon. Este legislativul Republicii Moldova în care se dezbate absolut orice activitatea a executivului, dar și proiectele care sunt înregistrate. De aceea, noi mâine vom acționa așa cum am anunțat”, a mai spus Lilian Carp.

Chiril Moțpan, deputat în fracțiunea ACUM, Platforma DA, a declarat pentru IPN că blocarea tribunei este un gest de protest împotriva unei decizii ilegale. Și aceasta pentru că solicitarea de a audia acest ministru este perfect legală și inițial a fost acceptată de către Direcția juridică a parlamentului. Or, peste câteva zile, au apărut obiecții. „Insistăm pe audierea ministrului, pentru că în general acest Minister comite în ultimul timp gafă după gafă și seamănă mai mult cu un „apendice” al Președinției și nu cu o instituție independentă care să promoveze politici sănătoase în raport cu partenerii de dezvoltare”, a spus deputatul.

Parlamentarul a subliniat că ministrul a avut „impertinența să se pronunțe în privința evenimentelor din 1992, aducând prin acea afirmație o insultă gravă veteranilor care au luptat în acel război declanșat de Rusia”. Vrem să-i cerem socoteală ministrului pentru activitatea instituției pe care o conduce și pentru declarațiile scandaloase pe care le-a făcut în presă. În cazul în care mâine domnul ministru Ciocoi nu va fi invitat pentru audieri în Parlament, ar exista posibilitatea să blocăm tribuna legislativului. Repet, în semn de protest față de o decizie abuzivă și a Biroului Permanent și a actualei majorități parlamentare”, a mai spus deputatul.

Ministrul afacerilor externe a declarat într-o conferință de presă că „factologic, armata Federației Ruse, dislocată în estul Republicii Moldova, a intervenit în forță pentru a opri vărsările de sânge”. Ulterior, a comentat pentru presă că s-au făcut interpretări și distorsionări ale sensului celor spuse de el, cu sau fără rea-voință. Potrivit șefului diplomației moldovenești, „ceea ce a urmat după, vine să confirme că, din păcate, nu există o abordare generală, unică, națională”. „Nu s-a făcut o analiză profundă a ceea ce s-a întâmplat din 1990 până în 1992 iulie, când a fost semnat acordul de încetare a focului între președintele rus, Boris Elțin, și Mircea Snegur, președintele de atunci al Republicii Moldova”.