logo

Autocar înmatriculat în Moldova, răsturnat în România. O persoană a murit


https://www.ipn.md/index.php/ro/autocar-inmatriculat-in-moldova-rasturnat-in-romania-o-persoana-a-murit-7967_1045410.html

O persoană a decedat și alte șase au fost rănite după ce un autocar, înmatriculat în Republica Moldova, s-a răsturnat, luni seara, 19 noiembrie, în preajma localității Mărășești, între Haret și Modruzeni, județul Vrancea. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea menționează că autocarul venea din Italia, avea numere de înmatriculare moldovenești și se îndrepta către Chișinău, transmite IPN.

Potrivit ISU Vrancea, în autocar se aflau 11 pasageri și trei șoferi. O persoană grav rănită și cinci rănite ușor au fost transportate la spital.

Poliția Rutieră Vrancea a constatat preliminar că cel mai probabil GPS-ul i-ar fi deviat pe șoferi de pe E85 către un drum secundar, spre Modruzeni, iar într-o curbă periculoasă, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat într-un șanț.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului Republicii Moldova, premierul Pavel Filip a cerut structurilor responsabile să ofere tot suportul necesar persoanelor aflate în dificultate în urma producerii accidentului și familiilor acestora. Guvernul va acoperi cheltuielile de repatriere a femeii decedate în accidentul din România.