„Astăzi, în ultima zi din anul de studii 2019-2020, la fel ca și dumneavoastră, trăiesc emoții contradictorii. Suntem în ziua când în școli, conform frumoasei tradiții de zeci de ani, sună ultimul clopoțel. Astăzi este altfel – sună tăcut”, menționează ministrul educației, culturii și cercetării, Igor Șarov, într-un mesaj video, postat pe Facebook, cu ocazia sărbătorii „Ultimul Sunet”, transmite IPN.
Ministrul a menționat că, „deși pandemia a lăsat curțile școlilor fără elevi voioși și părinți emoționați, clopoțelul sună în ritmul bătăilor inimilor absolvenților, are tonalitatea emoțiilor trăite de elevi și părinții acestora, poartă vibrația poverilor cadrelor didactice”.
Potrivit lui, la final de an de studii, gândurile se îndreaptă la calea parcursă în acest an școlar, dar mai ales la ultimele luni. Igor Șarov susține că, „în virtutea schimbării locației școlii, procesul educațional nu s-a oprit, iar anul școlar s-a finalizat în termenele fixate inițial”. S-a reușit realizarea procesului de la distanță, chiar dacă nu a fost ușor, dar nici imposibil. Ministrul a mai spus că speră că să fie un an școlar mai bun și un final cât mai apropiat al pandemiei COVID-19.
„Vă doresc o vară plină de emoții pozitive și de experiențe noi. Savurați fiecare clipă, puneți sens și rost în tot ce faceți. Odihniți-vă frumos și util, acumulați cunoștințe, impresii, trăiri irepetabile, împărtășiți-le cu cei de alături. Aveți curaj, încredere în forțele proprii și gândire pozitivă. Într-un ceas bun. Să ne revedem sănătoși cu bine într-un nou an de studii”, a mai spus Igor Șarov.