|
|
Dionis Cenuşa | |
Transformările politice și economice înregistrate de Georgia favorizează o atitudine extrem de pozitivă din partea Uniunii Europene. Satisfacția față de Georgia este alimentată într-o oarecare măsură de dezamăgirea sau reticența instituțiilor europene cu privire la viteza reală a reformelor din celelalte două țări cu care are Acorduri de Asociere, Moldova și Ucraina. Simpatiile europene au motivații multiple, dar cel mai mult acestea rezultă din capacitatea autorităților de a asigura politici anti-corupție funcționale, instituite încă în perioada lui Mikhail Saakashvili. Un rezultat diametral opus în combaterea corupției este caracteristic pentru Moldova și Ucraina care, potrivit Transparency International, în 2017 intră în top 65 cele mai corupte state din lume. Aceasta generează o proporție substanțială a comentariilor negative atribuite de către Bruxelles.
Dinamica pozitivă a reformelor livrate de către autoritățile georgiene pare să deplaseze imixtiunea oligarhilor în procesul decizional din centrul atenției (IPN, 26 Februarie 2018). Realitatea georgiană este însă determinată de către oligarhul Bidzina Ivanishvili, capabil să influențeze deciziile politice majore din țară, prin intermediul partidului „Visul Georgian”, fondat de el și care se află la guvernare din 2012. Contrar unei toleranțe dozate față de rolul oligarhilor în Georgia, UE are o atitudine distinctă, mult mai aspră, față de ingerința oligarhilor în procesele politice din Moldova sau Ucraina. Pe de o parte, diferența de atitudine este condiționată de vizibilitatea excesivă a oligarhilor moldoveni sau ucraineni în spațiul politic și competiția deschisă pentru controlul politic extins asupra instituțiilor. Acest lucru este determinat de imposibilitatea grupurilor oligarhice din Moldova și Ucraina de a construi o guvernare nu doar controlabilă, dar și confortabilă, cu legitimitate publică favorabilă și incontestabilă în raport cu alte forțe politice. Pe de altă parte, guvernarea asigurată de oligarhii moldoveni și ucraineni este de calitate joasă și deseori contrastează cu angajamentele făcute față de UE.
Cel de-al 4-lea Consiliu de Asociere UE-Georgia (Februarie 2018) a confirmat că Bruxelles-ul tratează cu multe speranțe și încredere integrarea europeană desfășurată în Georgia. Pe lângă faptul că Georgia a fost definită drept partener strategic în regiunea Caucazului de Sud (regim democratic cu aspirații europene, interconector energetic etc.), UE a apreciat mișcarea țării în direcția parlamentarismului (cu schimbarea constituției, funcționarea statului de drept și reforma justiției). Totodată, UE a promis asistență financiară pentru dezvoltarea regională și agricultură (77,5 milioane EUR), dar și pentru stabilitatea macrofinanciară (45 milioane EUR). Chiar dacă asistența europeană prevede mereu condiționalități, UE nu a insistat să specifice vreuna în cazul Georgiei. O abordare distinctă se observă în cazul Ucrainei, dar cel mai mult al Moldovei, în raport cu care Bruxelles-ul vehiculează constant principiul condiționalității, invocând importanța pre-condițiilor politice (Moldova).
Deși Georgia se bucură de un atașament extrem de pozitiv din partea UE, obiectivul maxim acceptat până acum de către europeni este aprofundarea integrării și cooperării, fără oferirea unei perspective europene clare. Eforturile Georgiei din 2017 (Parliament.ge, 6 Iulie 2017), de a uni eforturile cu Moldova și Ucraina, pentru a solicita o concretizare a perspectivei europene, înainte de summitul Parteneriatului Estic din noiembrie 2017, au fost practic ignorate. Instituțiile și liderii europeni, și nici măcar Parlamentul European, nu au făcut mai mult decât să recunoască aspirațiile europene ale celor trei țări asociate. Discuțiile despre avansarea statutului lor actual este imposibilă inclusiv având în vedere agenda optimistă setată pentru Balcanii de Vest, cu prima extindere planificată pentru Serbia și Muntenegru în 2025 (IPN, 19 Februarie 2018).
În 2018, Georgia intenționează să-și consolideze demersul pentru perspectiva europeană, însă prin acțiuni unilaterale și prin sporirea ambiționării agendei de reforme. În acest sens, autoritățile georgiene definitivează un „Plan de Acțiuni” pentru apropierea de UE („Road Map to Europe”), care să combine atât măsuri de apropiere a legislației, adițional la angajamentele din Acordul de Asociere, cât și amplificarea cooperării sectoriale cu instituțiile europene. Tbilisi țintește să stabilească un dialog avansat cu Bruxelles-ul, care să aibă loc în paralel și complementar la discuțiile în limitele implementării Acordului de Asociere. În acest fel, autoritățile georgiene vor să depășească deficitul de angajare politică a UE pe partea acordării unei perspective europene. Astfel, autoritățile georgiene planifică să se pregătească pentru o eventuale aderare și să aștepte (“prepare and see”) circumstanțe prielnice în UE. În paralel, agenda europeană din Moldova este sub amprenta unor reforme mai degrabă forțate din exterior, prin condiționalitate strictă (IPN, 5 Martie 2018), decât dorite pe interior de către guvernarea controlată de către Democrații oligarhului Vladimir Plahotniuc. În Ucraina, atât reformele din sectorul politic cât și cele din sectorul economic, devin tot mai des prizoniere ale unor aranjamente politice între guvernare și forțele naționaliste, care contrazic logica sau spiritul Acordului de Asociere cu UE.
Georgia și strategia sa pentru atingerea perspectivei europene
Politicul georgian tinde să convingă opinia publică de acasă, dar și partenerii europeni, că urmărește obiectivul de a se converti în țară candidat pentru aderare la UE. În acest sens, Georgia dezvoltă un “Plan de Acțiuni” pentru apropierea de Europa, care reprezintă un demers politic unilateral și depășește cadrul stabilit de către Acordul de Asociere.
„Planul de Acțiuni” presupune implementarea deplină a Acordului de Asociere și a livrabilelor stabilite de către UE pentru Parteneriatul Estic până în 2020. Pilonii Planului de Acțiuni constau în câteva aspecte-cheie: (i) transpunerea legislației comunitare inițial neincluse în Acord; (ii) intensificarea cooperării cu agențiile europene (Europol, Eurojust etc.); (iii) participarea în cât mai multe programe ale UE; (iv) dezvoltarea dialogului strategic; (v) implicarea mai activă în proiectele de interconectare privind transportul și proiectele energetice; (vi) ramificarea cooperării sectoriale, cu instituirea unui format de consultări între autoritățile georgiene și oficialii Comisiei Europene. Mai mult ca atât, autoritățile georgiene planifică să facă auto-evaluări periodice pentru a identifica lacunele și a stabili măsuri pentru a elimina decalajele existente în comparație cu UE. Astfel, Georgia vrea să accelereze integrarea în UE și să se pregătească pentru o eventuală aderare, fără a se limita doar la îndeplinirea Acordului de Asociere.
Asemenea angajamente ar putea să consolideze simpatiile europenilor față de cauza europeană a Georgiei. În contextul în care Moldova și Ucraina au relații (semi)problematice cu Bruxelles-ul, demersul georgian pentru o integrare unilaterală cu UE capătă și mai multă credibilitate și vizibilitate. Aceasta îi poate permite să se compare mai degrabă cu Balcanii de Vest, decât cu țările Parteneriatului Estic. Dacă Georgia reușește să se apropie sau chiar să depășească nivelul de integrare europeană din țările vest-balcanice, atunci aceasta poate forța UE să-i recunoască perspectiva europeană.
Cu toate acestea, succesul demersului unilateral pro-UE al Georgiei depinde de stabilitatea politică și calitatea reformelor. În acest sens, persistă incertitudine legată de interesele reale ale partidului asociat cu oligarhul Ivanishvili („Visul Georgian”). Reforma constituțională inițiată de acesta a exclus opoziția, iar introducerea votului proporțional a fost propusă doar din 2024, nu și pentru alegerile parlamentare din 2020. Totodată, reformele structurale generate de „Revoluția Rozelor” sunt sub o presiune constantă, iar corupția capătă vizibilitate în așa domenii precum achizițiile publice. Percepția publică vizavi de incidența abuzurilor comise de către oficialii georgieni s-a înrăutățit practic de 4 ori în 2016, comparativ cu 2013. Mai mult ca atât, întregul sistem anti-corupție este subminat din cauza politizării și a lipsei unor mecanisme clare de aplicare a legislației în domeniu (Transparency International, 16 Martie 2018).
Lecții pentru Moldova
Ambiționarea Georgiei de a avansa în mod unilateral demersul pentru perspectiva europeană contrastează cu imposibilitatea guvernării de la Chișinău de a-și restabili credibilitatea în ochii UE. Până la îndeplinirea condiționalităților (investigarea crimei din sectorul bancar etc.) și a pre-condițiilor publice (repararea problemelor din legislația electorală etc.), Chișinăului îi va fi foarte greu să aibă un dialog mai sincer cu Bruxelles-ul.
Chiar dacă sunt preocupate de „aranjamentele” pentru scrutinul din decembrie 2018, autoritățile moldovenești nu realizează că ar obține mai mult sprijin în rândul populației, dacă ar implementa integral reformele convenite cu europenii și cerute de societatea civilă. O demonstrație în plus a unui angajament serios față de reforme ar fi renunțarea la instrumentele artificiale de promovare a integrării europene în Moldova, precum este inițiativa de „constituționalizare” a vectorului european (Dalekoblisko, 10 Ianuarie 2018).
Orice artificialitate față de agenda europeană îndepărtează țara de o perspectivă europeană clară. Deși Moldova ar putea să se alăture destul de ușor la procesele de integrare europeană din Balcanii de Vest (dimensiune, proximitate, capacitate de absorbție a legislației europene etc.), aceasta este frânată de instituții „capturate” de interese obscure, corupția endemică și demolarea continuă a „contractului social”.
Dacă nu guvernarea, atunci opoziția extra-parlamentară, este obligată să preia ideea promovării unilaterale a unei perspective europene pentru Moldova, similar exemplului georgian.
UE intră în oboseală față de procesul de extindere, dar și în constrângeri financiare din cauza Brexitului și a priorităților de securitate (migrația ilegală din Sud). De aceea, Moldova, la fel ca și Georgia, trebuie să convingă Bruxelles-ul, cu probe plauzibile, că merită să primească perspectiva europeană, la fel ca și țările Balcanilor de Vest.
În loc de concluzii...
Aparent, situația din Georgia este mai bună decât în Moldova sau Ucraina, dar oricum calitatea sistemului politic, politizarea instituțiilor sau înrăutățirile din sectorul anti-corupție, trezesc unele suspiciuni vizavi de caracterul ireversibil al reformelor georgiene. Cât timp aceste neajunsuri nu vor fi redresate urgent și corespunzător de către Bruxelles, dezamăgirea eventuală a UE în Georgia, similar decepției față de Moldova în 2014, este iminentă.
Eforturile georgiene de a se apropia de o perspectivă europeană clară sunt încurajatoare și pot fi replicate în Moldova sau Ucraina. Or, UE va intra în curând într-o fază de oboseală față de extinderile în afara Balcanilor de Vest. Adițional, din 2019, vor spori incertitudinile vizavi de resursele financiare disponibile pentru țările din vecinătatea europeană, inclusiv pentru țările cu care UE are Acorduri de Asociere.
Din aceste considerente, guvernarea de la Chișinău trebuie să se focuseze pe reforme reale și să renunțe la inițiative artificiale (europenizarea Constituției, substituirea agendei de reforme cu „planuri de acțiuni” triviale etc.). Perspectiva europeană va depinde mai mult ca niciodată de performanța țărilor terțe, care la fel va determina sprijinul politic în interiorul UE. Cu toate acestea, Moldova are o misiune dificilă – apropierea de o perspectivă europeană concretizată, dar fără a pierde vectorul european în urma alegerilor din decembrie 2018.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.