logo

ASP eliberează mai devreme buletinele de identitate solicitate începând cu 20 septembrie


https://www.ipn.md/index.php/ro/asp-elibereaza-mai-devreme-buletinele-de-identitate-solicitate-incepand-7967_1108051.html

Cetățenii care au depus cerere pentru eliberarea buletinului de identitate în perioada 20 septembrie - 17 octombrie pot ridica actul mai devreme, până pe 18 octombrie, indiferent de tariful achitat, transmite IPN.

„În contextul desfășurării alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie, Agenția Servicii Publice îndeamnă cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot să verifice valabilitatea actelor de identitate pe care le dețin și să întreprindă acțiuni de a le preschimba până la data desfășurării scrutinului electoral, în cazul în care acestea nu sunt valabile”, se arată într-un mesaj al instituției.

Duminică, 20 octombrie, în ziua desfășurării alegerilor, centrele multifuncționale ale ASP vor activa conform unui program special de muncă – de la ora 07.00 și până la ora 21.00. La solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani vor fi eliberate buletine de identitate provizorii și vor fi înmânate buletinele de identitate confecționate.