logo

ASP anunță simplificarea mai multor proceduri de obținere a actelor de identitate


https://www.ipn.md/index.php/ro/asp-anunta-simplificarea-mai-multor-proceduri-de-obtinere-a-7967_1093940.html

Cetățenii moldoveni vor putea obține mai ușor unele acte de identitate, începând cu 25 decembrie, când intră în vigoare noul regulament de eliberare a actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Agenția Servicii Publice, o parte din serviciile publice de eliberare a actelor de identitate și de evidență a locuitorilor Republicii Moldova, precum și a cetățenilor Republicii Moldova stabiliți cu domiciliul în străinătate vor fi simplificate.

Potrivit noului regulament, copiii ai căror părinţi se află peste hotare vor putea obține acte de identitate în lipsa acestora, fiind însoțiți de reprezentantul autorității tutelate teritoriale. Nu se va solicita prezentarea certificatului de naștere ori a altor documente de stare civilă la eliberarea ulterioară a pașaportului moldovenesc pe numele copilului.

De proceduri simplificate se vor bucura și persoanele stabilite în străinătate sau cele care se află în proces de schimbare a domiciliului peste hotarele țării. Acestea nu vor mai fi obligate să prezinte un buletin de identitate valabil, livretul militar și carnetul de pensionar pentru a-și perfecta pașaportul moldovenesc.

Noul regulament mai prevede că persoanele imobilizate, cele aflate la tratament prin constrângere, în arest preventiv sau în detenţie vor avea posibilitate prin intermediul serviciului MPower (Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice) să acorde împuterniciri de reprezentare, în mod gratuit, unor persoane care vor putea acționa în numele lor pentru obținerea actelor de identitate.

Totodată, nu se va solicita prezentarea documentelor ce atestă dreptul la înlesniri pentru prestarea serviciilor de eliberare a actelor de identitate în mod gratuit, a livretului militar, precum și a carnetului de pensionar pentru obținerea autorizației de emigrare.

Amintim că ASP a operat anterior și alte modificări legislative, prin care a fost redus termenul maxim pentru obținerea autorizației de emigrare de la trei luni la 20 de zile lucrătoare și a fost diminuat tariful pentru prestarea acestui serviciu.