Asociaţia Agenţiilor de publicitate solicită Primăriei municipiului Chişinău să rezilieze contractul cu firma „EPA MEDIA”
https://www.ipn.md/index.php/ro/asociatia-agentiilor-de-publicitate-solicita-primariei-municipiului-chisinau-sa--7967_963454.html
Asociaţia Agenţiilor de Publicitate din R. Moldova (AAPRM) solicită Primăriei municipiului Chişinău să rezilieze contractul cu firma „EPA MEDIA” privind construcţia şi iluminarea staţiilor de transport public urban, în complex cu oferirea posibilităţii de amplasare a dispozitivelor de publicitate exterioară în întreg oraşul.
Purtătorul de cuvânt al AAPRM, Ludmila Andronic, redactor-şef al revistei „Business Class”, a declarat joi, 8 februarie în cadrul unei conferinţe de presă că, prin capacităţile sale subversive, acest contract este în stare să uzurpeze întreaga industrie a publicităţii exterioare din capitală. Potrivit ei, asociaţia este total dezamăgită de metoda prin care a fost semnat contractul respectiv şi felul în care au fost acordate condiţiile preferenţiale de construcţie a peste 2 mii de construcţii publicitare în oraş.
Agenţiile de publicitate sunt indignate de faptul că nu au primit o invitaţie corespunzătoare pentru participarea la tenderul investiţional, ci doar una formală în ultima zi de desfăşurare a concursului, ce denotă atitudinea batjocoritoare a autorităţilor locale faţă de agenţiile de publicitate din Chişinău.
Ludmila Andronic a menţionat că, la începutul săptămânii, AAPRM a adresat scrisori deschise Comisiei parlamentare pentru politică economică, finanţe şi buget, Ministerului Economiei şi Comerţului, Consiliului municipal şi Primăriei Chişinău, Procuraturii generale, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pentru a verifica coruptibilitatea contractului semnat de ex-primarul Vasile Ursu cu firma „EPA MEDIA”. În prezent, agenţiile de publicitate sunt în aşteptarea unor poziţii oficiale referitor la acest contract şi la soluţionarea situaţiei într-un mod echitabil şi legal.
Consilierul fracţiunii „Alianţa Moldova Noastră”, Oleg Cernei a declarat recent că un consilier al preşedintelui RM şi consilierul neafiliat Mihai Severovan, cu susţinerea ex-primarului interimar Vasile Ursu, stau în spatele afacerii Firmei austriece “EPA MEDIA”.
În interpelarea publică, adresată Procuraturii municipale şi a conducerii Primăriei, consilierul AMN a declarat că firma austriacă a câştigat concursul pentru construcţia în municipiul Chişinău a 300 de staţii de aşteptare a transportului public urban şi amplasarea panourilor de publicitate cu grave încălcări ale legislaţiei, datorită unui lobby.
CMC a decis, în şedinţa din 28 noiembrie 2006, să anunţe un concurs investiţional pentru construcţia staţiilor, desemnând o comisie de examinare a proiectelor, care urma să prezinte CMC Regulamentul privind amplasarea publicităţii în municipiu şi să facă propuneri privind oferta investiţională a “EPA MEDIA”. Ignorând termenele stabilite pentru desfăşurarea concursului, precum şi decizia CMC, Ursu a încheiat contractul cu “EPA MEDIA” şi a oferit astfel firmei dreptul de a plasa 1500 de panouri mari, 600 de panouri mai mici şi casete cu publicitate pe toţi pilonii din municipiu, susţine consilierul municipal Oleg Cernei.