logo

Asasinarea lui Boris Nemţov se înscrie în valul de şovinism din Rusia, Anatol Ţăranu


https://www.ipn.md/index.php/ro/asasinarea-lui-boris-nemtov-se-inscrie-in-valul-de-sovinism-din-rusia-anatol-tar-7978_1018654.html

Asasinarea politicianului Boris Nemţov demonstrează că societatea rusă înclină pe o pantă extrem de periculoasă şi este încă o pată neagră pe imaginea a ceea ce se numeşte lumea rusă şi Rusia contemporană, mai ales pe fundalul războiului din Ucraina şi înrăutăţirii situaţiei internaţionale din cauza acţiunilor pe care le întreprinde Rusia. De această părere este directorul Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, Anatol Ţăranu, ambasador al Republicii Moldova la Moscova în perioada 1993-1994.

Solicitat de IPN, Anatol Ţăranu a declarat că asasinatul lui Boris Nemţov se înscrie  în valul de şovinism care devine dominant în societatea rusă. „Asasinatul unui asemenea reprezentant al clasei politice ruse este un caz ce atestă o gravă maladie care a atacat societatea rusă şi, desigur, rămâne de văzut cine a putut să organizeze acest asasinat şi ce stă în spatele lui, trebuie să vedem care vor fi informaţiile pe parcurs. Eu cred că toate ţările din lume, şi în primul rând vecinii Rusiei, trebuie bine să se gândească cum să conceapă relaţiile cu această ţară pentru că simptomele sunt foarte proaste. Boris Nemţov era reprezentantul cel mai de vază al opoziţiei politice ruse, care este foarte slabă, dar care a avut curajul să se pronunţe împotriva actualului regim şi personal împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin”, a declarat directorul „Politicon”.

Acesta a mai spus că trebuie de văzut care au fost motivele şi cine a organizat asasinatul, dar oricum această acţiune criminală lasă o pată mare pe regimul politic de la Moscova şi vorbeşte despre faptul că valul de şovinims începe să facă victime chiar în rândul celor mai reprezentante persoane ale politicii ruseşti.

Opoziţionistul rus Boris Nemţov a fost asasinat în seara zilei de vineri, 27 februarie, în centrul oraşului Moscova, Rusia. O persoană necunoscută a deschis focul în direcţia lui Nemţov dintr-o maşină, politicianul murind pe loc. Reprezentanţii organelor de ordine din Federaţia Rusă au declarat la scurt timp că în direcţia politicianului au fost îndreptate nu mai puţin de 7 împuşcături, cel puţin 4 gloanţe l-au nimerit.