logo

Argint şi bronz pentru Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European


https://www.ipn.md/index.php/ro/argint-si-bronz-pentru-moldova-la-festivalul-olimpic-al-tineretului-7979_1006659.html

Moldova şi-a trecut în palmares primele distincţii la Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se desfăşoară în oraşul Utrecht, Olanda, transmite IPN.

Vineri, 19 iulie, Anastasia Detiuc a obţinut medalia de bronz în proba de tenis, după ce a învins-o fără probleme în finala mică pe Tereza Mihalikova din Slovacia, favorita numărul doi a competiţiei, scor 6-1, 6-2.

O altă medalie pentru Moldova a adus-o atleta Anastasia Calinina. Ea a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere în proba de triplu salt, cu rezultatul 12,80 metri. Anastasia a fost chiar la un pas de medalia de aur, dar a fost depăşită la ultima încercare de Yanis Esmeralda David din Franţa (12,92 metri).

Delegaţia Moldovei are un lot de 14 sportivi la ediţia din 2013 a Festivalului Olimpic Tineretului European, care participă la 5 probe: tenis de câmp, judo, nataţie, atletism şi ciclism.