logo

Arcașul Dan Olaru a câștigat etapa Cupei Mondiale din Antalya


https://www.ipn.md/index.php/ro/arcasul-dan-olaru-a-castigat-etapa-cupei-mondiale-din-7979_1096529.html

Arcașul Dan Olaru a câștigat prima etapă a Cupei Mondiale, disputată în orașul Antalya. În finală, elevul Irinei Cecanova l-a învins cu 6-4 pe vicecampionul olimpic din 2016, francezul Jean-Charles Valladont, transmite IPN.

Dan Olaru, în vârstă de 26 de ani, s-a calificat pentru prima dată într-o finală de Cupă Mondială. Competiția din Turcia a contat pentru calificările către Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de felicitare sportivului Dan Olaru. „Succesul îi onorează pe cei ce cred în el, cred în forțele proprii, muncesc asiduu și depășesc toate blocajele și provocările. Ne mândrim cu tinerii noștri care transformă fiecare zi în pași siguri spre victorie”, a menționat șefa statului.

În week-end o evoluție foarte bună a avut-o și halterofilul Tudor Bratu, care a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de la Erevan. El a înregistrat la total 374 kg, fiind întrecut în categoria de greutate 102 kg de armeanul Garik Karapetyan (392 kg) și georgianul Irakli Chkheidze (387 kg).