Arcadie Barbăroșie, director al Institutului de Politici Publice, crede că astăzi societatea a ajuns în situația când va alege președintele, conform prevederilor sociologice, din două persoane – Igor Dodon și Maia Sandu. Dacă alegerea va fi corectă, în turul doi, aceasta depinde de votul cetățenilor, de pseudo tehnologiile folosite de unii concurenți, de fraudarea și coruperea alegătorilor. „Dacă nu vom alege corect, vom avea de luptat încă patru ani de zile cu acest președinte. Cred că Parlamentul trebuie să spună un cuvânt foarte clar și univoc – noi nu vrem un astfel de președinte”, a declarat Arcadie Barbăroșie la dezbaterile publice: „Președinția, președintele și alegerile prezidențiale: procese, tendințe și efecte”, organizate de Agenția de presă IPN.
În opinia directorului IPP, funcția de președinte a devenit atractivă după ce Igor Dodon a câștigat alegerile în 2016. „Funcția a devenit atractivă pentru politicieni ca urmare a modului prin care s-a impus alegerea președintelui în 2016, care este totalmente împotriva legii și a funcțiilor care îi revin președintelui, conform legii”.
Arcadie Barbăroșie consideră că Igor Dodon ar putea să nu participe la alegeri sau să-și dea demisia, „dar el este sub acțiunea forțelor politice din Rusia, care îi cer clar să facă ceea ce i se dictează”. De asemenea, actualul președinte este sub influența propriului caracter, neclar, dar foarte impunător. În opinia sa, un exemplu în acest sens este acceptarea ajutorului Turciei pentru renovarea Președinției, „contra costul persoanelor expulzate, lucru care este impardonabil”.
Directorul IPP a menționat că dacă e de analizat activitatea celor cinci președinți, aleși până acum, din punct de vedere legal, al așteptărilor cetățeanului, exercitării atribuțiilor, Republica Moldova de fapt a avut un singur președinte – Nicolae Timofit. Potrivit lui, el a fost ales „conform cadrului legal, cu 61 de voturi în Parlament, mai mult sau mai puțin a activat în conformitate cu legea și chiar a spus două sau trei lucruri destul de incomode pentru legiuitor și în general elita politică”.
Arcadie Barbăroșie a declarat că primul președinte, Mircea Snegur, a vrut să vină ca șef de stat, dar a înțeles că nu are suficiente puteri. A cerut Parlamentului modificarea legislației, să-i fie atribuite mai multe puteri, dar nu a reușit. Ulterior, a fost ales Petru Lucinschi și în acest sens, spune directorul IPP, trebuie analizat substanțial în ce măsură falsificările la alegerile respective au jucat un rol. „S-a comportat domnul Lucinschi așa cum a prevăzut legea și așa cum a vrut cetățeanul? Eu personal nu cred. Dar aceasta este o părere personală. Domnul Lucinschi a cerut în 2000 refacerea Constituției și un stat prezidențial. Fie că a înțeles că nu are suficiente modalități de mișcare, fie a înțeles că legea nu-i permite să facă prea multe lucruri. Însă Constituția a fost modificată în așa fel ca președintele să fie ales de Parlament, nu de întregul popor, cum a fost înainte. A cerut mult, dar nu i s-a dat”, a opinat Arcadie Barbăroșie.
Potrivit lui, în 2001 a fost ales un alt președinte – Vladimir Voronin care, fiind pus într-o situație dificilă, a acționat cum a considerat el de cuviință. Dar când nu i-a ajuns un singur vot pentru majoritatea parlamentară din 2009, nu a forțat lucrurile și au urmat alegeri anticipate. În opinia sa, alegerea lui Nicolae Timofti a fost conform legii, dar în conformitate mai mică cu dorința cetățeanului, care nu voia un președinte atât de slab ca el. De asemenea, în opinia sa, Nicolae Timofti a respectat legea în totalitate și nu a făcut mișcări care să nu dea voie elitei politice să-și spună cuvântul.
După modificarea Constituției, în 2016, a fost ales Igor Dodon, care, spune Arcadie Barbăroșie, nu activează conform legii. „Face ședințe cu premierul și președintele Parlamentului. E important să discuți, dar e treaba ta sau a premierului?”, se întreabă directorul IPP.
Dezbaterile publice „Președinția, președintele și alegerile prezidențiale: procese, tendințe și efecte”, sunt ediția a 152-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.
