logo

Arcadie Barbăroşie despre 7 aprilie: Partidele de opoziţie nu au fost la înălţimea protestatarilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/arcadie-barbarosie-despre-7-aprilie-partidele-de-opozitie-nu-au-fost-la-inaltime-7978_1026523.html

Partidele care erau în opoziţie la 7 aprilie 2009 nu au fost la înălţimea manifestanţilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ele au avut posibilitatea să preia controlul asupra protestelor, dar nu au făcut-o. Declaraţia a fost făcută pentru IPN de directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Arcadie Barbăroşie. Potrivit lui, guvernarea de atunci a reacţionat absolut neadecvat la manifestaţii şi nu a reuşit să le gestioneze, transmite IPN.

În opinia lui Arcadie Barbăroşie, poliţia nu a gestionat manifestările într-un mod care ar fi corespuns noţiunii de stat de drept şi s-a manifestat absolut dezonorant prin torturi în închisori. „Cel mai prost este ce a urmat – partidele care au câştigat alegerile în anii 2009 şi 2010 nu şi-au onorat promisiunile electorale, şi-au decepţionat profund electoratul. De asemenea, au eşuat lamentabil în promovarea reformelor”, a afirmat directorul IPP.

Potrivit lui Arcadie Barbăroşie, promiţând răsturnarea regimului comuniştilor, guvernările care au venit în 2009, 2010 şi 2014 nu au făcut altceva decât să preia controlul asupra sistemului oligarhic instituit de comunişti. „De asemenea, să redirecţioneze fluxurile financiare spre conturile sau spre buzunarele lor pentru că banii nu veneau prin conturi, dar prin saci, genţi sau plicuri”, a menţionat expertul.

În opinia lui, de aceea guvernarea nu a fost în stare să identifice foarte clar vinovaţii, iar cei câţiva, care au fost diferiţi justiţiei şi condamnaţi, au dispărut. „De aceea, noi nici până astăzi nu cunoaştem foarte clar care a fost rolul guvernării, de ce guvernarea nu şi-a onorat până acum obligaţiunile, cine este vinovat până la capăt, cine a ordonat acele violări ale drepturilor, cum s-a ajuns la omoruri în stradă”, a declarat directorul IPP.

Potrivit lui, probabilitatea să se repete aceste evenimente în Moldova este mică pentru că atât autorităţile, cât şi cetăţenii au tras anumite concluzii. „Cel puţin mişcările de protest care au avut loc pe parcursul anului 2015 şi în 2016 ne-au arătat că protestatarii sunt mult mai bine organizaţi, înţeleg că nu este admisibilă folosirea forţei.

Arcadie Barbăroşie a afirmat că drept consecinţă a evenimentelor din 7 aprilie a fost decepţia populaţiei, plecarea în număr mare a cetăţenilor Moldovei peste hotare din cauză că nu mai văd un viitor prosper în Moldova.