logo

Apel pentru adoptarea neîntârziată a proiectului Legii privind organizațiile necomerciale


https://www.ipn.md/index.php/ro/apel-pentru-adoptarea-neintarziata-a-proiectului-legii-privind-organizatiile-7967_1073977.html

Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic cere Parlamentului adoptarea neîntârziată, în lectură finală, a Legii cu privire la organizațiile necomerciale. Și anume, în varianta aprobată de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități pe 28 mai, cu intrarea în vigoare neîntârziată a legii. Un apel în acest sens, semnat de organizațiile membre ale Platformei, a fost transmis Parlamentului.

Semnatarii salută avizul pozitiv al Comisiei juridice pentru votarea proiectului în lectură finală și faptul că nu au fost introduse amendamente care ar îngreuna activitatea organizațiilor societății civile. Astfel, proiectul de lege poate fi votat în lectură finală. Și pentru că nu impune măsuri suplimentare pentru asigurarea aplicării legii, poate intra în vigoare potrivit regulii generale: peste o lună de la publicarea în Monitorul Oficial. 

Printre semnatarii apelului se numără și Centrul de Resurse Juridice din Moldova. Contactat de IPN, președintele Centrului, Vladislav Gribincea, a declarat că acele critici care s-au adus proiectului de lege nu au absolut nimic în comun cu acesta. „Sunt invențiile celor care probabil nu au citit proiectul”. Vladislav Gribincea spune că se pierde multă energie pentru chestiuni care ar contribui la îmbunătățirea activității organizațiilor societății civile. În opinia sa, proiectul este foarte bun și a fost susținut de organizații cu renume, inclusiv  de Consiliul Europei.

Cât privește declarațiile șefului statului, Igor Dodon, care a spus că nu va promulga acest proiect, președintele CRJM a menționat că nu vrea să comenteze declarațiile politice.

Proiectul de lege cu privire la organizațiile necomerciale a fost înregistrat în Parlament pe 3 aprilie 2018. Acesta a fost elaborat de un grup de lucru creat de Ministerul Justiției în 2016, din care au făcut parte și reprezentanți ai societății civile.  Proiectul a fost supus repetat consultărilor publice de către Ministerul, având toate avizele necesare. Proiectul a fost votat în prima lectură la 3 mai 2018, iar la 28 mai 2020, Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a propus adoptarea proiectului în lectură finală.

Proiectul de lege simplifică înregistrarea organizațiilor necomerciale, inclusiv prevede înregistrarea gratuită a acestora, înlătură structura rigidă de organizare internă impusă de legislația actuală. Proiectul limitează posibilitățile autorităților de a exercita presiuni asupra ONC și exclude limitările nejustificate pentru fondarea ONC de către anumite categorii de persoane. La fel, documentul instituie interdicția absolută pentru ONC de a susține candidații în alegeri și stabilește limite clare privind relațiile dintre acestea și partidele politice. Proiectul, de asemenea, instituie legislația cadru privind finanțarea sau susținerea de către stat a ONC.

Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic a fost creată în anul 2011 și în acest moment are 84 de membri, șase din acești membri constituind organizații-umbrelă pentru alte 255 de organizații.