Apel către locuitorii satelor de frontieră
https://www.ipn.md/index.php/ro/apel-catre-locuitorii-satelor-de-frontiera-7967_983205.html
Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova face apel către populaţie, în special către locuitorii satelor de frontieră să manifeste o atitudine conştiincioasă şi reiterează că trecerea persoanelor şi unităţilor de transport în zona de frontieră se efectuează numai în coordonare cu reprezentanţii serviciului în cauză. Apelul este făcut în legătură cu încălcările înregistrate odată cu venirea verii, dar şi după înlăturarea sârmei ghimpate de la frontiera de stat, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Grăniceri, în primele săptămâni ale verii, 38 de persoane care au încălcat regimul de frontieră – 22 au fost reţinute pentru acces abuziv în zonă, iar alte 16 pentru braconaj piscicol. Din cei care au intrat neautorizat în zona de frontieră majoritatea sunt tineri care au trecut înot râurile Prut şi Nistru.
Serviciul Grăniceri aminteşte că locuitorii satelor de frontieră pot obţine permise de şedere în zona de frontieră. Permisele în cauză se eliberează în subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Grăniceri în baza cererilor individuale sau a demersurilor colective ale locuitorilor din zona de frontieră, la prezentarea buletinului de identitate. În cazul în care localitatea de frontieră se află la o distanţă mare de pichetul de grăniceri, sau de o oarecare altă subdiviziune de frontieră, iar persoanele nu au posibilitatea să se deplaseze acolo, ei pot apela la organele publice locale.
Zona de competenţă a Serviciului Grăniceri include 370 de localităţi de frontieră.