logo

Anul acesta Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel ține mai puțin de două săptămâni


https://www.ipn.md/index.php/ro/anul-acesta-postul-sfintilor-apostoli-petru-si-pavel-tine-7967_1105489.html

Creștinii ortodocși intră de astăzi în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut în popor și ca postul „Sâmpetru”. Acest post începe întotdeauna în lunea după Duminica Tuturor Sfinților (prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh) și durează până în 12 iulie, când sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, transmite IPN.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu are o durată fixă, ținând de la 2 la 9 săptămâni, în funcție de data Sfintelor Paști. Este un post ușor. În fiecare sâmbătă și duminică este dezlegare la pește, vin și ulei. Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără ulei, marți și joi legume cu untdelemn și vin. Și în caz de hramul Bisericii, se dă dezlegare la pește.

Biserica îndeamnă creștinii să postească și trupește, dar și spiritual. Acest post, ca și celelalte de peste an, e un prilej de înălțare a sufletului. Enoriașii sunt îndemnați să se roage mai mult, să se pocăiască, să se spovedească și să se împărtășească din trupul și sângele lui Hristos spre iertarea păcatelor.

Pe întreaga durată a acestui post, ca și în cazul celorlalte posturi de peste an, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria și petrecerile care însoțesc de regulă nunțile.

Dacă praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care întotdeauna se celebrează pe 12 iulie, cade miercuri sau joi, se face dezlegare la pește, vin și ulei.

Pe parcursul anului sunt pe 4 posturi – Postul Mare sau Postul Paștilor, Postul Nașterii Domnului, Postul Sfintei Marii și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.