logo

Antreprenorii landului german Rheinland-Pfalz sunt interesaţi de dezvoltarea relaţiilor economice cu R. Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/antreprenorii-landului-german-rheinland-pfalz-sunt-interesati-de-dezvoltarea-rel-7966_961684.html

Reprezentanţii a 7 întreprinderi din landul german Rheinland-Pfalz s-au întrunit miercuri, 11 septembrie, cu 50 de antreprenori moldoveni în cadrul unui For economic, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI). Preşedintele CCI, Gheorghe Cucu, a declarat că oportunitatea Forului moldo-german se înscrie în vizita la Chişinău a spicherului Bundestagului, Norbert Lammert. Totodată, Cucu a menţionat că interesul germanilor pentru R. Moldova este motivat de noul statut, de vecin al Uniunii Europene, pe care RM îl va avea odată cu aderarea României, şi prin facilităţile de comerţ exterior acordate R. Moldova de către UE. Cucu şi-a exprimat speranţa că acest For va constitui un prim pas în dezvoltarea relaţiilor economice cu landul german, dat fiind potenţialul economic impresionant al acestuia, comerţul exterior al căruia se cifrează la circa 50 mlrd. euro. De asemenea, Rheinland-Pfalz are relaţii foarte bune cu România, iar oamenii de afaceri germani au declarat că vor trece şi prin R. Moldova ori de câte ori vor vizita România. Pe parcursul zilei de miercuri, vor avea loc întrevederi bilaterale în cadrul cărora întreprinzătorii moldoveni vor avea ocazia să stabilească raporturi de colaborare directe cu antreprenorii germani. Firmele germane sunt specializate în comerţul cu maşini de prelucrare a polistirenului expandat şi a maselor plastice; producţie şi comercializare de maşini şi utilaje agricole pentru prelucrarea viţei de vie; producţie, comerţ angro cu substanţe chimice; transporturi speciale, inclusiv de substanţe chimice; producţie de substanţe chimice destinate prelucrării lemnului, prelucrărilor industriale şi construcţiilor; în importul, distribuţia şi comercializarea legumelor, ciupercilor, fructelor, inclusiv citricelor. În perioada ianuarie–august curent, exporturile R. Moldova în Germania au constituit 28,4 mil. USD, ceea ce reprezintă o creştere de 2,5%, iar importurile – 113,6 mil. USD, doar 97,3% din indicii perioadei similare a anului trecut.