logo

ANSA publică lista producătorilor de cartofi din Belarus admiși pe piața din Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/ansa-publica-lista-producatorilor-de-cartofi-din-belarus-admisi-7966_1069478.html

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor publică o listă cu peste 100 de producători de cartofi din Belarus care pot livra cartofi pe piața din Moldova. ANSA precizează că autoritățile fitosanitare din Belarus au monitorizat în perioada de vegetație și au făcut analize de laborator, iar ca rezultat cartofii propuși spre livrare sunt liberi de bacteria Clavibacter michiganensis ssp. Sepedonicus, transmite IPN.

În urma verificărilor realizate la frontieră de către autoritățile fitosanitare din Moldova, în perioada 12 septembrie-8 noiembrie anul curent, asupra cartofilor importați din roada anului 2019, s-a depistat prezența bacteriei în cartofii livrați de unii producători. Aceștia sunt trecuți cu roșu în Lista prezentată de partea belorusă și publicată de ANSA.

La sfârșitul lunii trecute, un lot de 20 de tone de cartofi, care urma să ajungă în Moldova din Turcia, a fost returnat după ce, în urma controlului fitosanitar, inspectorii au depistat în tuberculii de cartofi dăunătorul Phthorimaea operculella (molia tuberculelor de cartofi).