logo

ANSA atenţionează producătorii de fructe


https://www.ipn.md/index.php/ro/ansa-atentioneaza-producatorii-de-fructe-7966_1021431.html

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) atenţionează producătorii de fructe că în livezile de specii sâmburoase din ţară s-a semnalat zborul în masă al fluturilor din a doua generaţie a moliei orientale a fructelor (Grapholitha molesta). Totodată, continuă şi hrănirea larvelor, ca rezultat al suprapunerii generaţiilor. ANSA menţionează că este important de aplicat din timp măsuri de prevenire şi combatere, deoarece doar fructele neafectate de dăunători pot fi exportate, transmite IPN.

Larvele moliei orientale a fructelor atacă lăstarii, frunzele şi fructele de piersic, cais şi prun, iar atacuri sporadice s-au semnalat şi la păr, gutui, migdal, măr şi cireş. Fructele atacate nu se mai dezvoltă şi în final putrezesc.

În condiţiile Republicii Moldova dăunătorul dezvoltă 3-4 generaţii pe an. Larva matură iernează într-un cocon mătăsos şi dens, în crăpăturile scoarţei ramurilor şi pe trunchi. Primăvara la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai apar fluturii generaţiei hibernante, care depun ouă pe frunzele din vârful lăstarilor.

ANSA menţionează că din timp trebuie aplicate măsuri culturale şi agrotehnice, care constau în tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi pe toată perioada de vegetaţie, ceea ce duce la diminuarea rezervei biologice. De asemenea, trebuie prelucrat solul, prin care se distruge o mare parte din coconi, adunate şi distruse fructele infestate.

Potrivit experţilor, capcanele luminoase şi cu feromoni contribuie la depistarea dăunătorului, la stabilirea curbei de zbor (avertizare), precum şi la combatere. Tratamentele chimice se fac la avertizare cu insecticide, conform Registrului de Stat, luând în calcul termenul de pauză până la recoltarea fructelor.

ANSA subliniază că numai fructe fără simptome de dăunare sunt permise la export în alte state. În mod deosebit sunt atenţionaţi producătorii care exportată fructe în ţările-membre CSI, inclusiv în Federaţia Rusă, în care dăunătorul este clasificat ca organism interzis la introducere în ţară.