logo

ANSA anchetează cazul peștelui cu viermi de la Grădinița 177


https://www.ipn.md/index.php/ro/ansa-ancheteaza-cazul-pestelui-cu-viermi-de-la-gradinita-7967_1067339.html

Controalele efectuate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor la  Grădinița 177 din capitală nu au constatat recepționarea de produse neconforme. Instituția a fost verificată după ce fosta directoare a depus o plângere la Președinție, comunicând că printre alimentele care ajung pe masa copiilor a fost depistat pește cu viermi, carne alterată și pâine cu elemente metalice.

Într-o conferință de presă susținută pe 8 august, Ion Toma, directorul adjunct al ANSA, a precizat că grădinița a fost controlată și înainte, și după semnalarea neregulilor, transmite IPN. „Ne-am deplasat la grădinița respectivă pentru a acumula toată informația vizavi de potențiala pătrundere de produse alimentare neconforme. ANSA nu a constatat și nu a fost sesizată de existența problemelor la respectiva grădiniță”, a spus Ion Toma.

Directorul adjunct ANSA a declarat că operatorul care livrează produsele alimentare către grădiniță este obligat să respecte niște cerințe pentru ca alimentele să corespundă din punct de vedere al siguranței. „Acei responsabili din cadrul grădiniței sunt obligați să examineze fiecare lot de produse și să identifice produsele de calitate”, a adăugat Ion Toma.

Acesta a precizat că angajații respectivei grădinițe nu au confirmat existența produselor alimentare neconforme. De asemenea, Ion Toma a spus că, până pe 7 august, nu au fost constatate încălcări nici la agentul economic care livrează produsele alimentare. „Dacă vom constata încălcări, vom aplica sancțiuni. Astăzi facem tot posibilul să identificăm și clarificăm neconformitățile de ordin calitativ și care țin de siguranța alimentară”, a subliniat directorul adjunct ANSA.

Ela Malai, director interimar ANSA, a declarat că, după efectuarea tuturor investigațiilor, vor fi oferite toate informațiile privind situația apărută la grădinița 177.

La conferința de presă a fost prezentă și Ala Revenco, președinta Asociației Părinți Solidari, care a declarat că este nevoie ca în unitățile de învățământ să existe și un sistem de control al părinților vizavi de calitatea alimentelor livrate copiilor.