ANRTI a modificat Regulamentul prestări servicii de telefonie fixă
https://www.ipn.md/index.php/ro/anrti-a-modificat-regulamentul-prestari-servicii-de-telefonie-fixa-7966_959450.html
Utilizatorii telefoniei fixe vor avea drepturi suplimentare, iar operatorii acestui tip de servicii - obligaţii mai clare. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică (ANRTI) a operat o serie de modificări la Regulamentul prestări servicii de telefonie fixă.
Potrivit Serviciului de presă al ANRTI, aceste modificări simplifică ordinea şi condiţiile de conectare a liniilor telefonice şi oferă drepturi egale abonaţilor din rândul persoanelor fizice şi juridice. Aceştia pot primi de la operator, în caz de necesitate, certificat de fost abonat, valabil în cadrul reţelei ce aparţine operatorului, care le oferă dreptul de a fi ulterior reconectaţi la reţea contra unei taxe reduse.
Potrivit noilor prevederi, operatorul este obligat să efectueze conectarea sau mutarea liniilor telefonice principale în termen de până la 14 zile, iar în cazul efectuării unor lucrări suplimentare de construcţie – în termen de până la o lună, din momentul achitării taxei pentru conectare.
În cazul extinderii planificate a reţelelor telefonice, operatorul va încasa iniţial 70 % din taxa pentru instalarea telefonului, conform tarifelor în vigoare. După darea în exploatare a reţelelor telefonice, utilizatorul va achita restul sumei, iar operatorul va asigura conectarea liniei telefonice în termen de până la 14 zile din momentul achitării integrale a taxei pentru instalarea telefonului. În cazul în care solicitantul nu achită tranşa a doua a taxei şi se dezice de telefon, operatorul este obligat să restituie suma achitată iniţial.
Regulamentul în domeniul telefoniei fixe conţine prevederi noi şi la capitolul plata pentru serviciile prestate. Potrivit acestora, în caz de neachitare a facturii în termenul indicat, operatorul va suspenda prestarea serviciului de telefonie fixă începând cu cea de a 5-a zi calendaristică de la data scadentă indicată. Dacă abonatul va achita datoriile într-o lună, operatorul va restabili, gratuit, serviciul.
În caz de neachitare a facturii, pe parcurs de o lună după suspendarea serviciului, operatorul va rezilia unilateral contractul pentru prestarea serviciului telefonic. Aceste măsuri pot fi luate după ce operatorul avertizează abonatul prin factura telefonică sau prin alt aviz scris.
Prevederile de mai sus au fost incluse şi în anexele Regulamentului prestări servicii de telefonie fixă, care includ contractele–tip pentru prestarea serviciilor de telefonie fixă, de telefonie ISDN şi de telefonie prin radioacces WLL în baza tehnologiei CDMA.
Modificările la Regulamentul prestări servicii de telefonie fixă au fost supuse procedurii de consultare publică atât prin intermediul paginii web a ANRTI, cât şi în cadrul unor dezbateri publice cu participanţii la piaţa serviciilor de telefonie fixă.
Regulamentul prestări servicii de telefonie fixă a fost adoptat de ANRTI în 2001. El stabileşte raporturile între operatorii acestui tip de telefonie şi utilizatorii finali ai serviciilor de telefonie fixă locală, interurbană şi internaţională. Modificările la acest regulament au intrat în vigoare la 19 mai curent, odată cu publicarea lor în „Monitorul Oficial al R. Moldova”.