logo

ANRE: Prețurile la carburanți și-au atins nivelurile maximale pentru perioada curentă


https://www.ipn.md/index.php/ro/anre-preturile-la-carburanti-si-au-atins-nivelurile-maximale-7966_1088516.html

Prețurile pentru comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard (Benzina COR 95 și Motorina) în zilele de 16 și 17 martie și-au atins nivelurile maximale pentru perioada curentă, constată Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

„ANRE apreciază cu certitudine că vârful valului de scumpiri accelerate din ultima perioadă a fost depășit și prețurile la pompă se stabilizează, pentru mâine (17.03.2022) fiind atestată o primă ușoară tendință de scădere la benzina COR 95”, se arată într-un comunicat de presă citat de IPN.

Autoritatea precizează că în următoarele zile, aplicând media pentru ultimele 14 zile a cotațiilor Platts, dinamica prețurilor trebuie să urmeze o curbă descrescătoare. De asemenea, ANRE a subliniat că păstrează prudență maximă în formularea prognozelor și monitorizează în regim permanent situația instabilă din regiune.

Joi, 17 martie, benzina A 95 va putea fi procurată în staţiile din ţară cu maximum 27,69 lei pentru un litru, iar motorina – 26,92 lei/litru.