ANPM solicită simplificarea procedurii de restituire a TVA
https://www.ipn.md/index.php/ro/anpm-solicita-simplificarea-procedurii-de-restituire-a-tva-7966_971258.html
Asociaţia Naţională a Producătorilor din Moldova (ANPM) susţine că Serviciul Fiscal de Stat nu respectă termenul de 45 de zile, stabilit de legislaţie la restituirea taxei pe valoarea adăugată (TVA). Fiscul respinge în mare parte pretenţiile, notează transmite Info-Prim Neo.
Precum a menţionat într-o şedinţă a Consiliului ANPM Nicolae Bodur, vicepreşedinte al Asociaţiei, procedura de restituire este execesiv de complicată, controalele la care este supus agentul economic deseori se dublează şi uneori sunt lipsite de sens.
„Avem numeroase interpelări de la întreprinderile, membre ale ANPM în acest sens. Chiar am încercat să trec, împreună cu un agent economic care nu putea să obţină restituirea TVA un timp mai îndelungat, prin toate instanţele, ca să mă conving cât de formalizată este această procedură. Potrivit lui, agentul economic prezintă cerere de restituire a TVA, apoi certificat de la Serviciul Vamal că încărcătura respectivă a fost expediată, apoi documente bancare că banca a primit banii pentru încărcătură. Obţinerea acestor documente durează. „Şi dacă s-a întâmplat să prezinţi toate aceste adeverinţe pe la sfârşitul lunii aştepţi încă 30 de zile ca documentele să fie examinate de comisia pentru restituire, căci aceasta se întruneşte o dată pe lună. De ce o singură dată pe lună, doar în procesul de restituire a TVA sunt implicaţi vreo 300 de colaboratori ai fiscului. Pe de altă parte, este sistemul ASICUDA la vamă, se fac declaraţii vamale, sunt alte sisteme informaţionale la toate instanţele, baze de date integrate, de ce nu sunt puse acestea în funcţiune, de ce nu conlucrează structurile de stat între ele ca să faciliteze activitatea agentului economic ?”- a întrebat Nicolae Bodur.
Sofia Sugac, membră a Consiliului ANPM, a afirmat, că, în cazul companiilor antrenate în transportul internaţional de mărfuri şi călători nerestituirea la timp a TVA le pune pe acestea în imposibilitatea de a-şi onora contractele, or, pregătirea pentru rută implică mari cheltuieli.
Cheorghe Trocin, şef-adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), a replicat că termenul de restituire a TVA stabilit de legislaţie este în majoritatea cazurilor respectat. „Acum 2-3 ani, acest termen era în medie de 62 de zile, dar se întâmpla, în unele cazuri, să fie şi de 100 de zile. În prezent, asemenea situaţii au fost excluse. Comisiile de restituire în cadrul inspectoratelor fiscale teritoriale se întrunesc de două-trei ori pe săptămână, nu o dată pe lună. Şi nu sunt antrenaţi în restituire 300 de colaboratori, căci de toţi, la toate subdiviziunile teritoriale sunt vre-o 400 şi ceva care activează în domeniul dat, dar ei au şi alte obligaţii, nu numai cele ce ţin de restituirea TVA. În ce priveşte procedura, controalele - aici suntem disponibili să ascultăm propunerile agenţilor economici, cum am putea face ca lucrurile să fie simplificate. Dar numai în cazul când agenţii economici vor lucra cinstit şi transparent, pentru că în prezent există multe cereri de restituire neîntemeiată a TVA”, - a subliniat Trocin.
Reprezentantul IFPS a mai adăugat că atunci când se întârzie restituirea TVA din motive ce ţin exclusiv de activitatea organelor fiscale, agenţilor economici le este achitată şi o dobândă. „Nu e adevărat că IFPS se ocupă doar cu penalizarea agenţilor economici, care nu achită la timp plăţile, calculăm şi noi procente dacă reţinem restituirea TVA, bineînţeles, în cazul solicitărilor din partea agenţilor economici”, - a spus Trocin.